Papa Francisc anunţă prima călătorie în afara Romei după izbucnirea pandemiei de coronavirus

Andreea Cosma |
Data publicării:

Papa Francisc va vizita oraşul italian Assisi luna viitoare, prima sa călătorie în afara Romei după ce pandemia de coronavirus a apărut în februarie în Italia, şi va semna o nouă enciclică, a anunţat sâmbătă Vaticanul într-un comunicat, relatează Reuters şi AFP.

"Sâmbătă, 3 octombrie, Sfântul Părinte Francisc va merge după-amiază la Assisi pentru a semna noua enciclică 'Toţi fraţii' despre fraternitate şi prietenie socială", se arată în comunicatul Vaticanului.

Papa argentinian va oficia o mesă la mormântul Sfântului Francisc din Assisi şi apoi va semna enciclica.

"Sfântul Părinte doreşte, din cauza situaţiei sanitare" provocate de epidemia de COVID-19, "ca vizita să aibă loc în formă privată, fără participarea credincioşilor", se precizează în comunicat.

Papa Francisc a susţinut miercuri prima audienţă generală în public din ultimele şase luni. Întâlnirea cu publicul s-a desfăşurat în curtea interioară ''Sfântul Damasus'' a Palatului Apostolic din Cetatea Vaticanului. Aproape toate cele circa 500 de persoane prezente la audienţă au purtat măşti şi au stat pe scaune aranjate astfel încât să fie respectată distanţarea fizică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel