Panică într-un hotel din staţiunea Călimăneşti. Mai multe persoane, evacuate, după ce a izbucnit un incendiu

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Panică într-un hotel din staţiunea Călimăneşti. Mai multe persoane, evacuate, după ce a izbucnit un incendiu. Sursa foto: Facebook/ISU Vâlcea
Panică într-un hotel din staţiunea Călimăneşti. Mai multe persoane, evacuate, după ce a izbucnit un incendiu. Sursa foto: Facebook/ISU Vâlcea

Mai mulţi angajaţi ai unui hotel din staţiunea Călimăneşti-Căciulata au fost evacuaţi, sâmbătă dimineaţa, în urma unui incendiu izbucnit în unitatea de cazare.

Focul a pornit la un punct de transformare a energiei electrice, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

"La sosirea echipajelor de pompieri militari şi membrii SVSU la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu flacără şi degajări mari de fum, emanaţiile propagându-se în bucătărie şi în interiorul hotelului", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Reprezentantul pompierilor vâlceni a precizat că în momentul izbucnirii flăcărilor în hotel se aflau circa 300 de turişti pentru care nu a fost însă necesară evacuarea, întrucât incendiul se manifesta pe o suprafaţă mică, de aproximativ 6 metri pătraţi în jurul transformatorului.

"Au fost evacuaţi 12 angajaţi care se aflau în imediata apropiere a zonei în care se manifesta incendiul, dintre aceştia o femeie de 53 de ani primind îngrijiri medicale la locul intervenţiei după ce a suferit un atac de panică. Din fericire, nu au existat alte persoane afectate", a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ 40 de minute de la anunţare. În paralel cu operaţiunea de stingere a focului, a fost aerisit şi hotelul. Cauza probabilă a izbucnirii incendiul a fost stabilită ca fiind o suprasolicitare a instalaţiei electrice.

Vezi si:

 

Incendiu puternic la acoperișul unui bloc din Timișoara 

 

Un incendiu puternic a izbucnit, pe 13 septembrie, la acoperișul unui bloc din Timișoara, mai multe echipaje de pompieri fiind trimise la fața locului. Potrivit ISU Timis, incendiul s-a produs la acoperișul unui bloc situat pe strada F.C.Ripensia din Timișoara.

Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și s-au deplasat la fața locului 23 pompieri cu 5 autospeciale de stingere, o cisternă, două autoscări mecanice și un echipaj SMURD.

Pentru că incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, a fost emis și un mesaj RO-Alert.

„Incendiu major cu degajări mari de fum produs la Timişoara, zona strada FC Ripensia. Ocoliţi/evitaţi zona. Lăsaţi libere căile de acces pentru forţele de intervenţie. Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi”, se arată în mesajul RO-Alert.

Actualizare

Incendiul care a izbucnit, marţi, pe acoperişul unui bloc cu 10 etaje din Timişoara a fost lichidat, echipajele de pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş sosite la faţa locului evacuând 38 de persoane, dintre care două erau nedeplasabile.

Potrivit reprezentanţilor ISU Timiş, la sosirea echipajelor de pompieri, după efectuarea recunoaşterii, s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la acoperişul tip terasă, acoperit cu bitum, cu degajări masive de fum şi gaze toxice în atmosferă şi că a ars izolaţia de carton bituminos de pe acoperiş pe o suprafaţă de aproximativ 800 metri pătraţi şi partea superioară a izolaţiei din polistiren a clădirii.

ISU Timiş a decis şi transmiterea unui mesaj RO ALERT, având în vedere degajările de fum toxic din zonă. Au fost evacuate 38 persoane, dintre care două nedeplasabile. De la sosirea forţelor şi mijloacelor la locul intervenţiei, flăcările nu s-au mai propagat. La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul a fost lichidat, au mai informat reprezentanţii ISU Timiş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel