Pacienți COVID-19, în stare gravă, care nu mai au loc în București, transferați cu o aeronavă militară la spitale din ţară

Nicoleta Baciu / 19 noi 2020, 15:54 Salveaza PDF Comentarii
aeronava_militara
aeronava_militara

O aeronavă militară de tipul C-27J Spartan a decolat, azi, de la Otopeni cu mai pacienți COVID-19 din București aflați în stare gravă, care nu mai au loc în secțiile de Terapie Intensivă. Pacienții sunt transferați la spitale din Iași și Bacău. MApN anunță că în total joi vor fi mai multe zboruri efectuate și vor fi transportați 15 pacienți din București.

Ministerul Apărării Naționale este pregătit să transporte joi, 19 noiembrie, din București la spitale din regiunea Moldovei, 15 pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.Astfel, într-un prim zbor, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, în regim de urgență, pe ruta Otopeni - Bacău - Iași, cinci pacienți bolnavi de COVID 19.Următoarele zboruri vor fi planificate în perioada imediat următoare.Transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport se realizează cu trei ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.Misiunea se efectuează ca urmare a aprobării ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.Echipa medicală este formată din specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale și SMURD București.

 

Cinci pacienți, transferați de la București la Iași



Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, Carmen Dorobăț, a anunțat că cinci pacienți vor fi transferați de la București la Iași. „În cursul zilei de astăzi (joi-n.r.), alți cinci pacienți de terapie intensivă vor veni de la București spre Iași și doi dintre ei vor fi preluați în secția de Terapie Intensivă de la Lețcani”, a declarat Carmen Dorobăț, potrivit Mediafax.

Potrivit acesteia, spitalul a mai primit șase pacienți de la Spitalul din Piatra Neamț, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după incendiul care a afectat secția ATI a spitalului din județul Neamț. „Așa cum se știe, în noapte de sâmbătă spre duminică, am primit șase pacienți de la Spitalul Județean Neamț. Din nefericire, am pierdut un pacient. Alți cinci se află în continuare în îngrijirea echipei de terapie intensivă de la spitalul mobil de la Lețcani”, a mai spus Dorobăț. În București au fost anunțate peste 1.400 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. La nivelul țării, joi, au fost raportate peste 1.100 de persoane internate la secțiile ATI COVID-19 din țară.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.23
YesMy