Ordin de ministru pentru muncitorii sezonieri. Cum vor fi recrutaţi şi ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a pleca de pe aeroporturile din România

Andreea Cosma |
Data publicării:

Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) a definitivat şi aprobat Ordinul de ministru referitor la procedura anunţată în cursul zilei de 10 aprilie a.c. în ceea ce priveşte organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă de pe aeroporturile din România spre alte ţări, actul normativ urmând să intre în vigoare luni, 13 aprilie.

Prin emiterea acestei reglementări, a fost stabilită procedura clară prin care operatorul aerian transmite o solicitare pentru efectuarea zborului, cu cel puţin 48 de ore înainte de ora programată, către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) - autoritatea responsabilă desemnată în baza Ordonanţei militare cu gestionarea acestei problematici.

Solicitarea va cuprinde următoarele elemente:

a) numele, adresa, datele de contact, naţionalitatea şi indicativul OACI al operatorului aerian;

b) tipul, însemnele de înmatricularea şi capacitatea aeronavei;

c) aeroportul de origine şi cel de destinaţie, ruta;

d) programul de operare;

e) denumirea, adresa, datele de contact ale tour-operatorului;

f) copia contractului charter în limba română sau traducerea în limba engleză;

g) acordul aeroportului din România cu privire la efectuarea zborului;

h) contractul cu agentul de handling de pe aeroportul din România;

i) declaraţie privind persoana responsabilă, pe aeroportul din România pe care se îmbarcă pasagerii, pentru asigurarea respectării drepturilor pasagerilor, inclusiv cazarea pasagerilor în caz de anulare/întârziere a zborului, până la îmbarcarea pasagerilor în vederea transportului spre destinaţia finală sau, după caz, în vederea transportului retur, spre domiciliu;

j) numele, adresa şi datele de contact ale agentului/agenţilor de recrutare de pe teritoriul României;

k) copia avizului autorităţilor din ţara de destinaţie a zborului, pentru efectuarea zborului respectiv.

 

Cum vor fi avizate zborurile

 

În urma analizei acestei solicitări, AACR va emite avizul solicitat în maximum 24 de ore de la primirea documentaţiei complete.

"Nu va fi avizată efectuarea zborurilor care intră sub incidenţa prezentei proceduri, în situaţia în care acestea sunt programate să fie efectuate pe acelaşi aeroport, la un interval mai mic de patru ore unul faţă de celălalt", se arată în comunicatul MTIC.

Citeşte şi: Muncitor sezonier în Germania. Drepturi, obligaţii şi condiţii

Totodată, AACR va monitoriza respectarea tuturor restricţiilor de operare spre/dinspre România sau pe rute interne, instituite prin ordonanţele militare pentru anumite categorii de zboruri şi va elabora o procedură pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ce decurg din nerespectarea de către operatorii aeronavelor a restricţiilor de operare stabilite. Procedura se emite prin Decizia directorului general al Autorităţii Aeronautice Civile Române şi se publică pe pagina de internet a instituţiei (www.caa.ro)

 

Cum trebuie să se facă recrutarea muncitorilor

 

"Noua reglementare aduce clarificări importante şi în ceea ce priveşte obligaţiile agentului de recrutare. Aceasta este prima verigă din mecanismul transportului lucrătorilor sezonieri şi cel care organizează, pe teritoriul României, transportul pasagerilor spre aeroportul de îmbarcare", se precizează în comunicat.

Citeşte şi: Ludovic Orban: "Nebunie nu înseamnă plecarea românilor la muncă în străinătate, ci plecarea fără respectarea regulilor"

Astfel, agentul de recrutare va organiza transportul spre aeroportul de îmbarcare numai după primirea acordului din partea administratorului aeroportului respectiv, fiind obligat să asigure prezenţa pe aeroportul din România a unui reprezentant care să acorde asistenţă permanentă pasagerilor, inclusiv în situaţia întârzierii sau anulării zborului. Datele de contact ale reprezentantului se comunică administratorului aeroportului cu cel puţin 24 de ore înainte de efectuarea zborului.

 

Vor putea călători doar muncitorii echipaţi corespunzător

 

Totodată, agentul de recrutare este responsabil şi de asigurarea echipamentelor de protecţie împotriva COVID-19 pentru pasageri.

Un alt aspect care a fost clarificat, prin noua reglementare, vizează partea de responsabilitate a transportatorilor care vor îmbarca numai pasageri care sunt echipaţi corespunzător (cel puţin cu mască şi mănuşi de protecţie) cu respectarea dispoziţiilor din ordonanţele militare în vigoare. Pentru a preveni aglomerarea aeroportului înaintea efectuării zborului a fost stabilit faptul că deplasarea spre aeroport să fie organizată astfel încât pasagerii să nu ajungă la aeroport cu mai mult de patru ore înainte de ora efectuării zborului, indiferent de mijlocul de transport folosit.

Citeşte şi: Un român care trebuia să plece la muncă în străinătate, confirmat pozitiv cu noul coronavirus

La rândul său, operatorul rutier de transport care efectuează transport prin servicii ocazionale are obligaţia să notifice Autoritatea Rutieră Română cu privire la efectuarea cursei, urmând ca ARR să informeze în mod operativ MTIC şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) cu privire la notificarea primită.

"Prin emiterea acestui ordin se asigură coerenţa şi predictibilitatea la nivel naţional în ceea ce priveşte gestionarea grupurilor de lucrători sezonieri care sunt transportaţi spre destinaţiile respective prin intermediul curselor charter. Responsabilităţile în organizarea acestui demers sunt definite, iar toţi factorii implicaţi trebuie să respecte un set de obligaţii, astfel încât procesul să desfăşoare în siguranţă şi în mod fluent în contextul actual, marcat de mari de pericole şi riscuri pentru sănătate", precizează ministerul. 

Citeşte şi: MAE anunţă repatrierea a 330 de români din Spania. Au fost aduşi cu două curse aeriene, dinspre Barcelona şi Madrid

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel