OMS: "Una din 10 persoane e posibil să fi contractat deja COVID-19. Ne îndreaptăm spre o perioadă dificilă"

Andreea Cosma |
Data publicării:
bilant_covid_OMS
bilant_covid_OMS

Aproximativ una din zece persoane este posibil să fi fost infectată cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă că marea majoritate a populaţiei lumii rămâne în continuare vulnerabilă la boala COVID-19 provocată de acest virus, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters şi DPA.

Sute de milioane de persoane ar fi putut fi astfel infectate deja cu noul coronavirus, mult mai multe în comparaţie cu bilanţul actual, de aproximativ 35 de milioane, notează DPA.

''Cele mai bune estimări actuale ale noastre ne indică faptul că aproximativ 10 procente din populaţia globală este posibil să fi fost infectate cu acest virus'', a declarat luni la Geneva biroului executiv al agenţiei specializate a Naţiunilor Unite pentru sănătate directorul Departamentului de Urgenţe Medicale din cadrul OMS, Mike Ryan.

Chiar dacă numărul real al cazurilor este probabil mult mai mare decât cifrele raportate, estimarea OMS înseamnă că marea majoritate a oamenilor nu au anticorpi şi continuă să fie în pericol de a contracta COVID-19, a subliniat oficialul din cadrul OMS.

''Variază în funcţie de ţară, variază de la urban la rural, variază în funcţie de grupuri. Dar ceea ce înseamnă este că vasta majoritate a lumii rămâne în pericol'', a spus Ryan.

''Ne îndreptăm în prezent spre o perioadă dificilă. Boala continuă să se răspândească'', a subliniat el.

În prezent, populaţia lumii este de 7,8 miliarde de oameni, potrivit statisticilor ONU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel