Olanda. Noi restricţii impuse din cauza pandemiei. Întâlnirile publice, interzise

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
strada_olanda
strada_olanda

Premierul olandez Mark Rutte a impus marţi noi restricţii pentru a încetini răspândirea noului coronavirus, afirmând că guvernul ia în considerare carantină şi închiderea şcolilor, transmite Reuters.

 

Noile măsuri, care includ interzicerea întâlnirilor publice cu mai mult de două persoane care nu fac parte din aceeaşi familie, au fost impuse din cauza unui al doilea val al epidemiei. Rutte a spus că guvernul recomandă oamenilor să nu călătorească în străinătate pentru vacanţe, până la jumătatea lunii ianuarie. "Numărul cazurilor noi este în scădere, nu nu suficient de rapid", a afimat Rutte într-o conferinţă.

Noile măsuri vor intra în vigoare miercuri şi vor fi valabile timp de doua săptămâni. Alte măsuri vor fi menţinute până la jumatătea lunii decembrie. Barurile şi restaurantele din Olanda au fost închise pe 13 octombrie, cu excepţia livrărilor la domiciliu, în timp ce întâlnirile publice au fost limitate atunci la patru persoane. Marti, Rutte a spus că muzeele, teatrele, cinematografele, gradinile zoologice şi parcurile de distracţii vor fi închise la rândul lor, pentru că numărul infecţiilor este în creţtere.

 

Spitalele lucrează aproape de capacitatea maximă


Un plan de a face obligatorie purtarea măştii, pentru care a fost adoptată o lege de urgenţă, în scopul evitării problemelor constituţionale, este aşteptat să intre în vigoare pe 1 decembrie, a spus ministrul Sănătăţii, Hugo de Jonge. Olanda s-a alaturat Marii Britanii, Frantei, Germaniei şi mai multor alte state europene care au restricţionat reuniunile publice şi circulaţa persoanelor.

Marti, Institutul Naţional pentru Sănătate a raportat că în ultima săptămână au fost identificate 60.087 de cazuri noi de coronavirus, în scădere de la 67.542 de cazuri în săptămâna anterioară, fiind pentru prima oară când numărul infecţiilor a scăzut după luna august. Spitalele lucrează aproape de capacitatea maximă, din cauza creşterii numărului pacienţilor cu Covid-19, iar guvernul este presat să reducă presiunea asupra sistemului de sănătate.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel