Oana Stănciulescu: Câți știu că a murit Soljenițân al României?

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Știrea că marele disident anticomunist Paul Goma a murit nu și-a făcut loc în presa din România, așa cum ar fi meritat. Jurnalista Oana Stănciulescu spune, de altfel, că Paul Goma a fost uitat în ultimele decenii.

"Am scris de mai multe ori despre Paul Goma în ultimii ani, am făcut și câteva emisiune despre el, prea puține însă. Îmi fac o vină din faptul că nu am insistat mai mult ca lui Paul Goma să i se recunoască meritele de către statul român. Scriam la un moment dat că am uitat de ceilalți. Cine sunt ceilalți? Începem chiar să nu ne mai amintim nici numele lor, nemaivorbind despre faptul că unii dintre noi nici nu știu de existența acestora.

Ceilalți sunt cei care s-au opus dictaturii comuniste. Cum ar fi, de pildă, Paul Goma.

Dacă nu cel mai cunoscut disident anticomunist, atunci printre cei mai cunoscuți, supranumit fiind și Soljenițân al României.

Paul Goma a fost client al Securietății încă din liceu, după ce a susținut în școală cauza unor persoane arestate sub acuzația de anticomuniști. Arestat la rândul lui, închis la Jilava și Rahova, bătut, deportat în Bărăgan.

Într-o scrisoa­re din anul 1977 adresată lui Nicolae Ceauşescu, Paul Goma îi cerea ironic acestuia să semneze Carta 77 a intelectualilor dizidenţi de la Praga: “De o luna de zile de când, la Praga, a fost dată publicității «Charta 77» nu mai am liniște – sunt convins: nici dumneavoastră (…) Românii se tem de Securitate. Se pare că în România doar doi oameni nu se tem de Securitate, dumneavoastră şi cu mine (…) Românii noștri se gândesc numai la ce vor pierde dacă va afla Securitatea, nu la ceea ce vor câștiga – în ciuda Securității””.

Paul Goma a fost un exemplu, un reper, pentru români, dar nu am știut să-l prețuim. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a spus jurnalista Oana Stănciulescu pentru STIRIDIASPORA.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel