O şoferiţă de 74 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod în județul Neamț. Două victime, preluate de medici

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
O şoferiţă de 74 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod în județul Neamț. Două victime, preluate de medici
O şoferiţă de 74 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod în județul Neamț. Două victime, preluate de medici

Accidentul produs, luni, pe drumul naţional DN 15C, în localitatea Oşlobeni - comuna Bodeşti, a fost provocat de o şoferiţă în vârstă de 74 ani.  Aceasta a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit într-un cap de pod.

"În autoturism se aflau două persoane, care au rămas încarcerate. Conducătoarea autoturismului, în vârstă de 74 de ani, a fost scoasă din interiorul autoturismului de către cetăţeni. Pompierii, cu ajutorul mijloacelor şi procedeelor specifice, au descarcerat o femeie de 53 de ani, pasager în autoturism. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD TIM şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ. Cealaltă victimă a fost preluată de echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, maiorul Andrei Grancea. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă. 

Reamintim că un accident soldat cu 2 persoane rănite s-a produs luni, în jurul prânzului, în satul Oşlobeni, comuna Bodeşti, după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. La locul accidentului au intervenit pompierii Detaşamentului Piatra-Neamţ, paramedicii cu ambulanţa de Terapie Intensivă Mobilă şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. "La sosirea forţelor, o persoană era scoasă din autoturism, iar pentru cealaltă persoană au fost necesare manevre de descarcerare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Andrei Grancea.

Răniţii urmează să fie transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.  Poliţiştii rutieri se află la faţa locului şi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel