O româncă s-a trezit că este acuzată de fraude comise în Germania. Ștefania susţine că i s-a furat identitatea

Loredana Iriciuc / 13 iun, 23:29

O româncă s-a trezit că este acuzată de fraude comise în Germania. Femeia susţine că nu s-a aflat pe teritoriul Germaniei decât în tranzit.

Ştefania Negrea, în vârstă de 31 de ani din Cărbuneşti, Gorj, a aflat în urmă cu câteva luni că este suspectată de autorităţile din Germania de fraude informatice, relatează Adevărul. Femeia trăieşte de mai mulţi ani în Norvegia, alături de soţul său.

Ştefania a relatat că a aflat întâmplător că este suspectă, atunci când a făcut o escală în Germania. 

„Acum trei luni am venit cu mama mea în Norvegia din România. Am făcut o escală la Munchen. Mi s-a cerut paşaportul la Poliţia de frontieră. Am tot aşteptat şi am întrebat dacă este vreo problemă. Mi s-a spus că sunt suspectă de fraudă informatică şi am şase notificări pe numele meu. Mi-au luat paşaportul şi cartea de identitate.  Am aşteptat o oră şi jumătate. Îmi era teamă că pierd avionul şi i-am întrebat ce trebuie să fac, deoarece trebuie să plec. Mi s-a dat o foaie în care să menţionez cu nu sunt de acord cu faptele care mi-au fost aduse la cunoştinţă. Am semnat şi apoi mi s-a spus că voi primi o foaie în România, pentru a contacta un avocat în Germania. Faptele respective s-ar fi petrecut în Germania, dar eu doar am tranzitat de două ori cu soţul meu“, spune ea. 

Românca figurează şi cu o firmă deschisă în Germania

 

Familia Ştefaniei a angajat un avocat pentru a vedea despre ce este vorba şi a aflat că pe numele gorjencei s-a deschis chiar o firmă în Germania, prin care erau vândute produse electronice pe diferite site-uri de comerţ electronic. 

„Am decis că trebuie să contactăm un avocat din Germania. Prin intermediul unui verişor care trăieşte de 30 de ani în Germania, am reuşit să discut cu o avocată şi soţia a semnat o împuternicire prin care să fie reprezentată de avocatul respectiv.

Ni s-a spus că situaţia este delicată, deoarece nu este vorba doar de fraudele informatice. În numele soţiei a fost deschis un cont bancar şi o firmă în vara anului 2019, atunci când noi ne aflam în România şi tot în vara respectivă am făcut nunta.   

De asemenea, din anul 2019 ni s-a transmis un desfăşurător de la bancă. A postat spre vânzare diferite produse pe eBay, cum ar fi camere de luat vederi. Apar şi numele cetăţenilor nemţi, care au plătit diferite sume de bani, dar aceste camere nu le-au mai fost trimise. Totul a fost făcut în numele soţiei mele. Nu ştiu cum este posibil acest lucru într-o ţară dezvoltată cum este Germania. Figurează chiar şi cu o adresă în Germania“, spune soţul Ştefaniei.   

Ştefania Negrea a depus o plângere la Poliţie în România, dar până acum nu a primit niciun răspuns. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0