O țară din Europa reintroduce orele speciale de cumpărături pentru persoanele în vârstă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Persoanele în vârstă din Polonia vor putea din nou să facă cumpărături fără a intra în contact cu restul populaţiei, magazinele fiind rezervate pentru ei timp de două ore zilnic, a anunţat sâmbătă premierul polonez Mateusz Morawiecki.

La fel ca şi în cazul primului val de pandemie în primăvară, persoanele cu vârsta peste 60 de ani vor putea face cumpărături între orele 10 şi 12 în magazinele alimentare şi farmacii, a spus Mateusz Morawiecki, cerându-le  seniorilor să se protejeze şi să rămână acasă.

Noile măsuri vor intra în vigoare pe 15 octombrie și au fost luate în urma unei creşteri-record a numărului de infectări, relatează agenția France-Presse, preluată de Agerpres.

„Încercăm să stabilizăm situaţia, încercăm să reducem dinamica creşterii deceselor”, a declarat premierul.

 

Purtarea de măşti în spaţiile publice este obligatorie în toată Polonia

 

Din cauza unei creşteri record a contaminării, și purtarea de măşti în spaţiile publice este obligatorie în toată Polonia începând de sâmbătă. „Al doilea val a sosit şi trebuie să îl contracarăm cu fermitate”, a declarat vineri Morawiecki, explicând că întreaga ţară de 38 de milioane de locuitori va fi de acum considerată o „zonă galbenă”.

Sâmbătă, la Varşovia, câteva sute de persoane care se opun obligativităţii purtării măştii şi neagă existenţa unei pandemii s-au adunat în centrul oraşului pentru a protesta față de noile restricţii.

Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă că Polonia a înregistrat un număr record de 5.300 de infectări cu COVID-19 şi 53 de decese, ceea ce ridică bilanțul total la 121.638 de cazuri şi, respectiv, 2.972 de decese.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel