Numărul ucrainenilor care intră în România crește semnificativ în fiecare zi 

Bogdan Bolojan / 23 iun, 11:37

Numărul ucrainenilor care intră în România crește semnificativ în fiecare zi.

 Miercuri, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 93.360 de persoane, dintre care 12.521 de cetăţeni ucraineni, în creștere cu 10,9 % faţă de ziua precedentă, anunță Poliția de Frontieră.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 8.448 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 14,6%, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.101 cetăţeni ucraineni, creștere cu 0,5 %.

De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 22.06.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.285.520 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 1.320.049 ucraineni.

„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare. Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute”, se menționează în finalul comunicatului de presă.

Care este cauza? Ce se întâmplă pe frontul ucrainean?

 

Aflat sub un potop de foc al artileriei ruse, oraşul Lisiceansk din estul Ucrainei trăieşte un ''infern'', potrivit autorităţilor ucrainene, care admit avansul trupelor ruse ce încearcă să preia sub control întreaga regiune ucraineană Lugansk, punctul central al luptelor între trupele ucrainene şi cele ruse în ultimele săptămâni, relatează miercuri AFP.

''Ruşii se apropie de Lisiceansk, pătrund în localităţile învecinate şi bombardează oraşul'', a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, în a 119-a zi a invaziei ruse în Ucraina.

De cealaltă parte a râului Siverski Doneţ, imposibil de trecut după ce podurile au fost distruse, ''luptele continuă pe străzile din Severodoneţk'', mai informează Gaidai.

Buzunarul de rezistenţă al armatei ucrainene din jurul oraşelor Lisiceansk şi Severodoneţk este singura zonă din Lugansk care nu se află sub controlul forţelor ruse, dar trupele ucrainene riscă să cadă sub încercuire la sud de Lisiceansk, relatează agenţia DPA.

După aceste două oraşe, următoarele ţinte previzibile ale trupelor ruse sunt oraşele Slaviansk şi Kramatorsk. Potrivit raportului zilnic al Statului Major al armatei ucrainene, poziţiei ucrainene de nord de Slaviansk sunt supuse tirurilor de artilerie, ca pregătire a unui atac.

Rusia suplimentează  prezență militară în Donbas



''Rusia se pregăteşte după toate probabilităţile să desfăşoare un număr important de unităţi de rezervă în Donbas'', estimează la rândul său Ministerul britanic al Apărării.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), în sudul Ucrainei trupele ruse par să fi preluat din nou controlul asupra malului drept al râului Inguleţ, situat între oraşul Nikolaev, aflat sub control ucrainean, şi Herson, oraş mai la est ocupat de armata rusă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit despre progrese ale trupelor ucrainene în sud în mesajul său video de marţi seară, dar miercuri Statul Major al armatei ucrainene nu a oferit detalii, menţionând doar că trupele ruse îşi direcţionează eforturile către prevenirea unui atac ucrainean.

În acest timp, în partea de sud a Rusiei, lângă graniţa cu Ucraina, un incendiu a izbucnit la o rafinărie peste care s-a prăbuşit o dronă, autorităţile ruse afirmând că este vorba despre un atac ucrainean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.1.0