Noua variantă a coronavirusului B.1.1.529 se va numi Omicron

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Noua variantă a coronavirusului B.1.1.529 se va numi Omicron
Noua variantă a coronavirusului B.1.1.529 se va numi Omicron

Noua variantă a croronavirusului, identificată inițial în Africa de Sud și care a fost catalogată drept variantă îngrijorătoare, va fi denumită cu litera grecească Omicron, relatează Reuters.

”Varianta B.1.1.529 a fost raportată pentru prima dată la OMS de Africa de Sud pe 24 noiembrie 2021 (...). Această variantă are un număr mare de mutații, dintre care unele sunt îngrijorătoare”, a spus grupul de experți însărcinat de OMS să monitorizeze evoluția Covid-19.

Varianta Omicron 32 de mutații în proteina spike, partea virusului pe care majoritatea vaccinurilor o folosesc pentru a stimula sistemul imunitar împotriva Covid. Acesta este aproximativ dublu față de numărul asociat cu varianta Delta. Cu toate îngrijorările pe care această variantă le aduce în comunității științifice globale, oamenii de știință sud-africani spun că ”avem toate semnalele că vaccinurile sunt încă eficiente în prevenirea formelor severe de Covid provocate de noua variantă a coronavirusului”.

Tot vineri mai devreme, Autoritatea europeană de reglementare a medicamentului (EMA) a declarat că este „prematur” să se planifice o adaptare a vaccinurilor la noua variantă de Covid-19 detectată mai întâi în Africa de Sud.

„Este prematur în acest moment să se planifice adaptarea vaccinurilor (...) pentru a lupta împotriva acestei variante emergente”, a declarat pentru AFP Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Denumită pentru moment B.1.1.529, noua variantă detectată în Africa de Sud și cu multiple mutații este potențial foarte contagioasă, potrivit oamenilor de știință sud-africani, care o văd ca pe un semn al unui nou val de pandemie.

 

OMS: "Toate persoanele nevaccinate trebuie căutate şi convinse să se imunizeze'

 

În actuala conjunctură a pandemiei este prioritar "să fie găsite toate persoanele care încă nu s-au vaccinat pentru a încerca să le convingem să se vaccineze", a declarat joi Mike Ryan, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţi pentru situaţii de urgenţă, relatează EFE, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, sarcina trebuie desfăşurată la nivel global şi, "mai ales, în rândul persoanelor vârstnice, sau cu afecţiuni medicale subiacente", a precizat Ryan într-o sesiune cu internauţii pe reţelele de socializare.

De asemenea, el a precizat că o altă prioritate trebuie să fie "garantarea că toţi lucrătorii sanitari sunt imunizaţi şi că toţi au acces la echipamente de protecţie adecvate", a adăugat expertul OMS.

Mike Ryan a făcut aceste comentarii când a fost întrebat dacă trebuie unificate toate măsurile de prevenire, totul în contextul în care fiecare reţea naţională de sănătate a luat măsuri diferite pentru combaterea pandemiei și a noului val de infectări.

Totodată, expertul irlandez a adăugat că, deşi există obiective comune de combatere a pandemiei, este de înţeles ca fiecare ţară să adopte propriile sale măsuri, având în vedere că factori ca ratele de contagiere sau piramida demografică naţională nu sunt la fel în toate ţările, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel