Noi măsuri de relaxare de la 1 iulie, în România. Ce va fi permis începând de astăzi

Andreea Cosma |
Data publicării:

Noi măsuri de relaxare sunt așteptate de azi. Este prevăzut un număr mai mare de participanţi la concerte, evenimente publice şi private. Cluburi şi restaurante urmează să fie deschise până la 2 noaptea.

Premierul Florin Cîţu spunea că, potrivit noilor prevederi, în spaţiile deschise sau închise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu spectatori până la 50 la sută din capacitatea spaţiului în anumite condiţii.

De asemenea, va fi acceptat un număr mai mare de participanţi la concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale organizate afară.

„Se permite organizarea evenimentelor desfăşurate în aer liber cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori cu asigurarea unei suprafeţe de 1 metru pătrat pentru fiecare persoană. Persoanele trebuie să fie vaccinate şi să poarte mască”, afirma prim-ministrul.

Totodată, vor fi mai multe persoane la evenimente private, nunţi, botezuri, mese festive. Vor fi acceptate 150 de persoane în exterior şi 100 în interior, şi în anumite condiţii se poate ajunge la 300 de persoane. Programul barurilor şi restaurantelor va fi extins.

„Se permite un număr mai mare, 300 de persoane cu 2 metri pătraţi pentru fiecare, şi vaccinare. Tot la acest capitol, activitatea operatorilor economici este extinsă până la ora 2, deci 5 dimineaţa-2 dimineaţa. Activitatea din cluburi baruri şi discoteci este permisă până la 70% din capacitate”, explica Florin Cîţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel