Noi detalii despre românca ţinută captivă de propriul tată. Nu a fost văzută din 2011: „Este în America și e foarte bine!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Noi detalii despre românca ţinută captivă de propriul tată: Nu a fost văzută din 2011: „Este în America și e foarte bine!”
Noi detalii despre românca ţinută captivă de propriul tată: Nu a fost văzută din 2011: „Este în America și e foarte bine!”

Femeia care era ţinută închisă de către tatăl său într-o construcţie de tip buncăr din comuna Jugureni nu a fost văzută în societate din anul 2011.

Femeia nu era înregistrată în evidenţele niciunui medic de familie şi primea medicaţie antiepileptică fără prescripţie, tatăl acesteia afirmând public în repetate rânduri că fiica sa se află în America şi este bine, se arată în documentul cu motivarea deciziei Tribunalului Prahova, care a respins contestaţia formulată de inculpat împotriva arestării preventive.

Bărbatul de 77 de ani din comuna prahoveană Jugureni a fost arestat preventiv în acest dosar la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut.

Potrivit sursei citate, la data de 28 decembrie 2021, persoana vătămată a fost eliberată de către organele de poliţie, fiind găsită în locuinţă pe o canapea şi având libertate de mişcare în cadrul acestei încăperi, dar prezentând o stare de senilitate, fără a putea oferi răspunsuri coerente cu privire la situaţia în care a fost găsită.

„Imobilul este amplasat într-o zonă izolată, fiind împrejmuit cu gard din plasă de sârmă. În gospodărie este ridicată o casă din chirpici, nelocuită şi o construcţie din beton, tip buncăr. Această clădire tip buncăr este prevăzută cu o singură fereastră şi o uşă de acces, ambele prevăzute cu grilaje metalice, la exterior, iar grilajul uşii având un sistem de asigurare tip lacăt, care a fost găsit în poziţia închis/asigurat. De asemenea, uşa confecţionată din material tip PVC-termopan a fost găsită în poziţia închis/asigurat. În această construcţie, pe o canapea a fost găsită numita XX, care avea libertate de mişcare în cadrul acestei încăperi, prezenta o stare de senilitate, fără a putea oferi răspunsuri cu privire la situaţia în care a fost găsită”, se arată în document.

Fratele inculpatului le-a spus anchetatorilor că din 2011 şi până în prezent nu a mai văzut-o pe fiica bărbatului, dar l-a sfătuit pe fratele său în repetate rânduri să apeleze la specialişti cu privire la starea de sănătate a fiicei sale, el argumentând de fiecare dată că are medicamente aduse din străinătate şi ştie ce tratament să-i administreze, arată sursa citată.

 

Femeia nu a fost văzută în societate din anul 2011

 

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză reiese că femeia care a fost găsită închisă în încăperea prevăzută cu grilaj închis cu lacăt nu a mai fost văzută în societate sau pe raza localităţii încă din anul 2011 şi nici vizitată de rudele inculpatului, iar acesta a afirmat, în repetate rânduri, în faţa funcţionarilor publici din cadrul Primăriei comunei Jugureni faptul că fiica sa se află în America şi este bine.

„Judecătorul reţine faptul că inculpatul a recunoscut cu ocazia audierii (...) că o ţinea pe persoana vătămată închisă într-un imobil prevăzut cu o uşă de acces, securizată cu grilaje metalice, la exterior, prevăzute şi cu un sistem de asigurare tip lacăt (...). Acesta şi-a justificat gestul prin nevoia de a o proteja pentru a nu-şi face rău în momentul unei crize de epilepsie care se putea petrece în afara imobilului, cum s-a întâmplat în urmă cu un an de zile când a găsit-o la liziera pădurii lovită la cap”, se arată în motivarea instanţei.

Întrebat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de ce nu a solicitat asistenţă medicală de specialitate sau internarea într-o unitatea spitalicească, acesta a răspuns că starea de sănătatea a fiicei sale se îmbunătăţise „şi totuşi o ţinea închisă într-o încăpere prevăzută cu mai multe rafturi metalice şi o podea de ciment, fiind astfel expusă unor riscuri majore de a se accidenta în cazul declanşării unei crize de epilepsie când era lăsată singură în locuinţă”, notează judecătorul.

„Ceea ce atrage atenţia judecătorului este lipsa de responsabilitate, indiferenţa faţă de nevoia de asistenţă medicală a propriului copil, persoana vătămată XX, care nu era înregistrată în evidenţele unui medic de familie, deşi se afla pe teritoriul României încă din anul 2011 şi, totodată, îi administra un medicament carbamazepină fără a exista prescripţia medicului specialist şi fără o evaluare periodică a efectelor acestui tratament”, se mai arată în document.

 

Femeia dormea în același loc cu o găleată plină de fecale

 

De asemenea, bărbatul a susţinut în faţa judecătorului că dormea în mod constant în aceeaşi locuinţă în care a fost găsită femeia, dar inexistenţa unui pat suplimentar faţă de cel în care dormea aceasta şi găleată plină cu fecale infirmă această ipoteză, arată instanţa. În plus, fiind audiată, persoana vătămată a menţionat faptul că inculpatul nu locuia împreună cu ea, dar o vizita uneori fără a dormi în cameră.

„Acţionând în sensul privării de libertate într-o încăpere în care mânca şi totodată îşi făcea nevoile fiziologice, considerând că persoana vătămată îşi poate pune în pericol propria viaţă şi integritatea corporală atunci când nu este supravegheată şi se află în afara locuinţei, fără ca aceste aspecte să fie constatate de către un medic specialist şi fără a ţine cont de nevoile speciale ale unei persoane cu astfel de afecţiuni psihice, inculpatul a încălcat dreptul persoanei vătămate la respectarea demnităţii inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertăţii de a face propriile alegeri şi a independenţei persoanei privând-o de orice posibilitate de a-şi exercita drepturile civile, politice, economice, sociale şi culturale”, a apreciat instanţa, care notează că bărbatul nu conştientizează gravitatea faptei comise.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel