Negocierile au eșuat. Fermierii și transportatorii rămân pe stradă: „Nu eram niște criminali”

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Negocierile au eșuat. Fermierii și transportatorii rămân pe stradă - Nu eram niște criminali
Negocierile au eșuat. Fermierii și transportatorii rămân pe stradă - Nu eram niște criminali

Negocierile dintre fermierii și transportatorii veniţi din toată țara la București cu ministerul Finanțelor au eșuat. Prin urmare, manifestațiile vor continua.

Și în a cincea zi de protest, traficul rutier a fost dat peste cap. Polițiștii au organizat filtre care să dirijeze circulația și să nu le permită protestatarilor să intre cu utilajele în orașe.

Însoțită de prefectul Capitalei, o delegație formată din reprezentanții fermierilor și transportatorilor a mers la ministerul de Finanțe pentru negocieri. Sâmbătă, discuțiile purtate cu oficialii de la Agricultură, Transporturi și Autoritatea de Supraveghere Financiară s-au încheiat aproape de miezul nopții. Inițial pe listă apăreau în jur de 50 de revendicări, dar liderii celor două tabere s-au rezumat în final la cele mai importante probleme.

Reprezentanții fermierilor și transportatorilor au cerut să beneficieze de mai multe facilități fiscale, adică să nu plătească asigurările sociale de sănătate și să fie eliminată acciza la combustibili. „Nu am ajuns la niciun acord, protestul continua la nesfârşit!", spune Dănuț Andruș, liderul protestatarilor.

„Anii trecuți era 5.000 de lei, n-a zis nimeni să fie 1.000 de lei asigurarea, dar nici 20.000 de lei o asigurare la un cap tractor, chiar dacă n-ai incidente, în fiecare an crește, crește, crește. Nu scade niciodată”, a transmis un șofer.

Între Vaslui și Crasna, protestării au circulat cu zece kilometri pe oră, iar pe drum, s-au alăturat și alți șoferi din Huși.

„Dorim să se stopeze importurile de cereale, să se regleze prețul la cereale, cum era înainte. Am trecut în 2024 cu datorii”, spune un fermier.

Și la Vama Siret, sute de protestatari au blocat circulația. „Toate benzile de circulație sunt complet blocate. Protestatarii au spus că nu vor pleca de aici până când revendicările lor nu vor fi luate în seamă”, menționează un protestatar:

 

Șofer amenințat cu arma de un mascat, la Constanța

 

Transportatorii care protestau în noaptea de sâmbătă spre duminică pe centura orașului Constanța au fost opriți de poliție, pentru că nu aveau autorizație.

Traficul pe centura orașului Constanța a fost blocat de mai bine de 4 ore. În toate colțurile și la toate sensurile giratorii erau mașini ale poliției și ale jandarmilor și nimeni nu putea să treacă. La un moment dat, un mascat de la trupele speciale a scos o armă cu muniție neletală și a îndreptat-o spre mașina unui șofer, în timp ce stătea cu genunchiul pe capotă.

Reprezentanții IPJ Constanța susțin că șoferul nu a respectat indicațiile agenților și s-a îndreptat cu mașina către participanții la protest și spre cei care asigurau paza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel