Negocieri între USR şi PLUS pentru alegerile europarlamentare

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Deputati USR în Parlament
Deputati USR în Parlament

Negocierile dintre USR şi PLUS, partidul format de fostul premier Dacian Cioloş, în privinţa participării la europarlamentare sunt în stadiu avansat, o decizie "într-un fel sau altul" urmând să fie luată probabil în 26 ianuarie, a afirmat, joi, preşedintele USR Dan Barna.

Întrebat, la o conferinţă de presă, în legătură cu negocierile dintre USR şi PLUS pentru alegerile europarlamentare, Barna a precizat: "Negocierile sunt într-un stadiu foarte avansat. Foarte probabil undeva pe finalul lunii, probabil pe 26 ianuarie, vom avea şi un rezultat într-un fel sau altul".

"Decizia va fi luată de organele de conducere ale celor două partide, respectiv de Comitetele politice şi comitetele naţionale ale fiecărui partid. Şi la finalul lunii vom avea cu siguranţă un răspuns care va fi comunicat. (...) Obiectivul nostru este acela de a crea o alternativă competentă credibilă şi cu forţă politică pentru a fi în cea mai bună poziţie politică în 2020 la alegerile naţionale şi la toate ciclurile electorale de până atunci. Aceasta este direcţia în care noi negociem", a spus Barna.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel