Ministrul Educației despre redeschiderea școlilor: Totul depinde de rata de infectare

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Școlile și grădinițele se pot redeschide imediat ce rata de infectare din localitate coboară sub 3 la mie, fără să mai aștepte ziua de vineri, a anunțat miercuri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Potrivit ministrului, școlile și grădinițele pot trece în sistem față în față prin decizie proprie încă din ziua imediat următoare scăderii ratei de incidență sub 3 la mie, prin hotărârea Consiliului de Administrație, cu informarea ISJ sau ISMB. Începând de miercuri, Ministerul Educației va publica zilnic pe site rata de incidență pentru fiecare localitate.

Astfel, trecerea de la sistemul online la cel cu prezență fizică nu mai este condiționată de raportarea la ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Ziua de vineri a rămas ca zi de referință doar pentru rata de vaccinare a personalului din învățământ, criteriu valabil pentru localitățile în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie.

„Conform Ordinului comun ME-MS nr. 5338/2021, cu modificările şi completările ulterioare, trecerea de la sistemul online la cel cu prezenţă fizică nu mai este condiţionată de raportarea la ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Ziua de vineri a rămas ca zi de referinţă doar pentru rata de vaccinare a personalului din învăţământ, criteriu valabil pentru localităţile în care rata de infectare este mai mare de 3/1000. Totodată, fac din nou apel la respectarea tuturor regulilor de protectie sanitară în şcoli şi grădiniţe”, a transmis Cîmpeanu.

 

Bilanț coronavirus. Aproape 2.800 de cazuri noi și 195 de decese în ultimele 24 de ore

 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.796 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 195 de pacienți au murit. 1.380 de persoane sunt internate la ATI. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.796 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 650 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 55.617 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 23.11.2021 (10:00) – 24.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 231 de decese (122 bărbați și 109 femei), din care 36 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.  

Dintre cele 231 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 8 la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 la categoria de vârstă 50-59 ani, 50 la categoria de vârstă 60-69 ani, 74 la categoria de vârstă 70-79 ani și 78 la categoria de vârstă peste 80 ani. 214 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 11 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 

1.380 de români sunt internați la ATI

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.452. Dintre acestea, 1.380 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.380 de pacienți internați la ATI, 136 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 150 sunt minori, 135 fiind internați în secții și 15 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.659.331 teste RT-PCR și 5.171.775 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.939 de teste RT-PCR (8.811 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.128 la cerere) și 31.203 teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 46.169 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.675 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.358 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel