Meleşcanu: „Ar fi fost inutil” să negociem intrarea în Schengen

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul de Externe a încercat să explice de ce aderarea la Schengen nu a fost susţinută activ în timpul preşedinţiei rotative a României.

„Pentru Schengen, evident că acolo este vorba de o decizie strict politică, nu are nimic de a face cu ceea ce înseamnă respectarea de către România a rigorilor pe care le are Spaţiul Schengen”, a declarat, luni seară, Teodor Meleşcanu, la Digi 24, potrivit News.ro.

Întrebat de ce nu s-a reuşit să se negocieze la nivel politic mult mai bine dosarul Schengen, Meleşcanu a spus: „Obiectivul nostru nu a fost acela de a obţine anumite beneficii din postura de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, ambiţia noastră a fost de a fi într-adevăr o ţară capabilă, un membru care doreşte să asigure consens pe cele mai multe dosare, lucru care s-a şi văzut în practică”.

„Tema respectivă este pe agenda Consiliului Afaceri Interne şi Justiţie, este o temă care toată lumea ştie foarte bine, este un carusel în care din când în când se schimbă cei care au rezerve în legătură cu admiterea noastră în Schengen, dn motive politice (...) Ar fi fost inutil (să se forţeze caruselul - n.r.), pentru că jocurile sunt foatrte bine aranjate (...)”, a afirmat el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel