Medicul erou Cătălin Denciu, onorat de directorul OMS

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Tedros Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), l-a onorat, luni, pe medicul erou de la ATI Piatra Neamț, Cătălin Denciu, pentru modul în care a reacționat pentru a-și salva pacienții din incendiul izbucnit în spital.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus, în cadrul Adunării Generale a OMS, că medicul Cătălin Denciu a dat dovadă de curaj atunci când a sărit în foc pentru a-și salva pacienții după incendiul izbucnit la ATI, în Spitalul din Piatra Neamț, în 14 noiembrie 2020.

OMS l-a onorat pe medicul erou al României pentru „serviciul, sacrificiul și exemplul” pe care le-a dat.

„Îl vom onora cu un premiu pentru serviciul adus, sacrificiul și exemplu oferit. Acestea sunt doar câteva exemple, dar sunt milioane de povești despre curaj, suferință, disperare, lupte și triumf”, a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Sunt impresionat și foarte emoționat să primesc recunoașterea muncii și a contribuției mele din partea OMS. Nu m-am așteptat nicio clipă la acest gest. Vreau să le mulțumesc din inimă colegilor belgieni, datorită cărora mă aflu aici, în fața dvs. Sunt onorat să accept această distincție în numele întregului personal medical din România și din lumea aflat în linia întâi de luptă anti-Covid. De asemenea, primesc acest premiu în numele tuturor pacienților care au cunoscut suferințele bolii și în numele familiilor noastre care stau alături de noi la bine și la greu. Așa cum am mai spus, consider că mi-am făcut datoria față de pacienții și colegii mei. Haina de doctor vine cu responsabilități și așteptări. Vă îndemn să fiți alături de personalul medical și să-l sprijiniți pentru a învinge pandemia. Eroi sunt cei care, zi de zi, de mai bine de un an, continuă să fie alături de pacienții lor. E un premiu al celor rezistenți, al celor care nu cedează și al celor care merg mai departe. Și sunt mândru să fiu unul dintre acești oameni”, a spus Denciu.

 

Șeful OMS a amintit și de alte cadre medicale care au dus lupte cumplite cu pandemia

 

Șeful OMS a amintit și de alte cadre medicale care au dus lupte cumplite cu pandemia, în ultima perioadă.

Un incendiu violent a izbucnit, în 14 noiembrie 2020, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. 10 oameni au murit, iar medicul Cătălin Denciu, care era de gardă, a sărit în foc să îşi salveze pacienţii şi a fost rănit grav, fiind transportat, pentru îngrijiri medicale, la un spital din Belgia.

Medicul Cătălin Denciu a fost declarat „Eroul Anului 2020” în Belgia, a anunţat, la începutul lunii aprilie 2021, directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge, în timpul unei vizite la Palatul Cotroceni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel