Medicii belgieni, optimiști în privința medicului-erou. Cele mai afectate sunt antebrațele, unde combinezonul ars a fost mai strâns

Surse medicale din România susțin că specialiștii de la spitalul din Belgia sunt optimiști în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a medicului Cătălin Denciu. Informații neconfirmate oficial arată că pacientul român nu are arsuri pe căile aeriene, zona cea mai afectată fiind antebrațul.

Surse medicale din România susțin că medicul Cătălin Denciu are arsuri de gradul 2 și 3. El a ajuns în Belgia în jurul orei 12.00, ora României, și a fost trecut imediat pe dializă. Totodată, sursele confirmă că specialiștii belgieni îi acordă șanse deoarece este tânăr, dar se tem de apariția unor infectii nosocomiale.

Citește și Germania. Medic român, reacție dură după incendiul din Neamț: „Plecaţi toţi acasă! Lăsaţi România în pace!”

Se pare că cele mai afectate zone ale organismului sunt antebrațele, unde combinezonul ars a fost mai strâns pe corp. Sursele mai spun că pacientul nu are arsuri pe căile aeriene și că tomografia pulmonara a ieșit bine.

 

Salonul ATI nu era încuiat în momentul izbucnirii incendiului

 

Vești bune vin și de la ceilalți supraviețuitori ai tragediei de la ATI Piatra Neamț. Un singur pacient transferat la Lețcani mai are nevoie de ventilator, iar starea celorlalți s-a îmbunătățit ușor. Cadrele medicale rănite, un medic și două asistente, au arsuri de gradul 1 si 2, au refuzat internarea și se tratează la domiciliu.

Citește și Soţia lui Cătălin Denciu, medicul care a intrat în salonul groazei de la Neamţ: „Nu vreau un erou, vreau un soţ, un tată”

Alte informații neconfirmate în mod oficial arată că salonul ATI nu era încuiat în momentul izbucnirii incendiului și că secția ATI fusese mutată cu o zi înainte, informează Antena 3. Ancheta este coordonată de procurori de la Parchetul General.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.23
YesMy