Medic român condamnat pentru ucidere din culpă, prins la vamă când voia să fugă în străinătate

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Medicul estetician Călin Doboş este acuzat de moartea unei paciente, după ce i-ar fi perforat acesteia intestinul în timpul unei intervenții. Călin Doboş susţine că nu i-ar fi perforat femeii intestinul şi că aceasta i-ar fi ascuns problemele sale medicale, respectiv că ar fi suferit de TBC şi ar fi avut o tumoră de perete abdominal.

Tribunalul l-a condamnă pe medicul estetician Doboș Călin la o pedeapsă de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a exercita profesia de medic, pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Doboș are interzis și exercitării drepturilor de a exercita profesia de medic Cod penal 1969. Tribunalul dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenție.


Medicul căutat de autorităţile din România, depistat la vama Nădlac  

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile din România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.

„În data de 12.12.2020, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, cetăţeanul român D.C., în vârstă de 46 de ani, domiciliat în municipiul București.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea din data de 11.12.2020, pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Bărbatul a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurile legale care se impun”, potrivit Poliției, scrie Antena 3.

 

Medicul opera deși nu avea studiile finalizate

 

Procurorii l-au trimis în judecată pe medicul Călin Doboş după moartea unei paciente în 2013. Călin Doboş a susţinut constant că avea dreptul să opereze din 2010, chiar dacă nu avea studiile de specialitate finalizate. 

„Am constatat că se pare că s-a intervenit în mod greşit de către medicul care a preluat pacienta cât a fost internată la Spitalul de Urgenţă. Peste toate acestea s-ar fi suprapus şi infecţia cu o bacterie care provine dintr-o infecţie intraspitalicească.Ţineţi minte că în 2011 la Spitalul de Urgenţă au decedat două persoane din cauza infecţiei cu Acinetobacter. Am contestat deja raportul medico-legal şi facem şi o cerere să fie audiaţi toţi cei care au tratat-o pe această pacientă. Nu spunem cine este vinovat şi de ce. Vrem doar să se facă dreptate. Vrem să aflăm adevărul. Iar mai există un lucru ciudat: medicul care a operat-o la Spitalul de Urgenţă este acelaşi care a asistat şi la necropsie, ceea ce nu pare a fi în ordine. Cred că pur şi simplu nu s-a aflat tot adevărul, că nu s-au mai continuat cercetările în spital”, a declarat Didel Bujeniţă, unul din avocaţii lui Călin Doboş.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel