Medic italian, condamnat la închisoare după moartea fotbalistului Davide Astori

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Medic italian, condamnat la închisoare după moartea fotbalistului Davide Astori
Medic italian, condamnat la închisoare după moartea fotbalistului Davide Astori

Un medic a fost condamnat luni la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru omucidere involuntară, după decesul lui Davide Astori, internaţionalul italian al Fiorentinei, care suferea de o anomalie cardiacă nedetectată.

Davide Astori a decedat la vârsta de 31 de ani, în somn, în noaptea de 3 spre 4 martie 2018, relatează Agerpres.

El a decedat într-o cameră de hotel din Udine unde Fiorentina, echipă al cărei căpitan era, urma să dispute un meci de campionat. Moartea sa a generat o imensă emoţie în Italia, el fiind şi unul din componenţii echipei naţionale.

Medicul în cauză a fost condamnat şi la plata unor despăgubiri de 1 milion de euro către familie. Giorgio Galanti era la acea vreme responsabilul departamentului de medicină sportivă de la spitalul Careggi din Florenţa. El a fost ultimul care şi-a dat acordul pentru practicarea sportului profesionist de către Davide Astori, în vara lui 2017, cu şapte luni înainte de decesul fotbalistului.

 

Omucidere involuntară

 

Parchetul, care ceruse o pedeapsă de 18 luni de închisoare pentru omucidere involuntară, a considerat în rechizitoriul său că medicul trebuia să efectueze examene suplimentare pentru a încerca să depisteze o maladie cardiacă, ţinând cont de rezultatele testelor de efort.

Conform raportului de autopsie, Davide Astori ar fi murit din cauza unei tahiaritmii, o accelerare anormală a ritmului cardiac.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel