Masca, obligatorie în toate spaţiile publice din Argeş

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Autoritățile din județul Argeș instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice din județ, exceptați de la această regulă fiind copiii mai mici de cinci ani. Decizia intră în vigoare miercuri, 14 octombrie, și se adaugă altor măsuri care au dus, în câteva săptămâni, la reducerea semnificativă numărului de îmbolnăviri din cauza SARS-CoV-2.

 

"Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât în ședința de luni ca purtarea măștii de protecție devine obligatorie în Argeș, în toate spațiile publice, începând cu ziua de miercuri, 14 octombrie. Conform hotărârii CJSU nr 47/12.10.2020, obligativitatea nu se aplică copiilor cu vârsta de până la 5 ani. Hotărârea a fost votată, în unanimitate, de către membrii CJSU, pentru a reduce riscul de transmitere al noului coronavirus" anunță, luni după-amiază, Prefectura Argeș.

În județul Argeș, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice este în vigoare încă din 30 iulie, pentru grupurile de peste două persoane, cu excepția copiilor de până la 5 ani.

Decizia votată luni se adaugă altor măsuri care au dus, în câteva săptămâni, la reducerea semnificativă numărului de cazuri de COVID-19. În luna august, județul Argeș s-a confruntat cu un val de infectări cu SÂRȘ-CoV-2, iar după introducerea mai multor restricții numărul de cazuri noi a scăzut, ajungându-se că în ultimele zile județul să înregistreze sub 25 de noi cazuri. Astfel, în ultimele 24 de ore Argeșul a raportat 17 noi diagnostice de COVID-19, cu cinci mai puține decât în ziua anterioară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel