Marian Zlotea s-a predat în Italia. Fostul europarlamentar, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Fostul europarlamentar Marian Zlotea, fugit din România după ce a fost condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare, s-a predat în Italia. Acum, se află în custodia autorităților italiene, informează B1 TV.

Marian Zlotea, fost europarlamentar PDL și fost președinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, se află în custodia carabinierilor după ce s-a predat autorităților italiene. Acesta fugise din țară la mijlocul lunii ianurie, cu puţin înainte să fie condamant definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru corupție.

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au continuat activitățile investigativ operative stabilind faptul că se afla în Italia, Bologna. În urma colaborării dintre cele doua state ( Italia şi România- n.r.) a fost identificată adresa unde se ascundea persoana urmărită, reușindu-se depistarea sa în data de 23.02.2021”, anunţă autorităţile de la Bucureşti.

Avocatul lui Zlotea ar fi mers la Curtea de Apel din Bologna și ar fi oferit informații despre locul în care se afla fostul europarlamentar. 

Acesta locuia în casa unui nepot, iar carabinierii l-au reținut în baza mandatului internațional emis pe numele său luna trecută, după condamnarea la închisoare. 

 

Marian Zlotea: „Am cerut statut de refugiat politic în altă țară”

 

Marian Zlotea anunțase pe Facebook că a fugit din România: „Ştiind de această înscenare de sentință care urma să mi se pregatească am părăsit Romania. (...)  Am cerut statut de refugiat politic în altă țară. (...) Consider că această sentință este nedreaptă și este o plată politică”.

La mijlocul lunii trecute, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au stabilit că Zlotea a primit de la subalterni, firme şi supermarketuri bani şi produse alimentare pentru ”pomeni electorale”. Fostul europarlamentar a fost acuzat de luare de mită, instigare la luare de mită şi trafic de influenţă. 

Așadar, instanţa a decis definitiv că trebuie să stea după gratii opt ani și jumătate, dar a dispus sa îi fie confiscată şi suma de 263.000 de lei.  

În primă instanță, el primise doar doi ani de închisoare cu suspendare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel