Marea Britanie. O româncă, simbolul naţional al englezilor în lupta anti-coronavirus: „Nu caut renume, nu caut recunoaștere”

Claudia Anghel, moaşă la un spital din centrul Angliei, a fost aleasă de britanici ca imagine a unei campanii naţionale dedicate sistemului lor medical în timpul pandemiei. 

„Sunt foarte mândră să fiu imaginea unui sistem care m-a făcut așa de binevenită m-a făcut să mă simt, și care mi-a acordat atâtea șanse, să mă dezvolt personal. Sunt mândră și că sunt româncă”, spune Claudia.

Ea este Claudia Anghel, moaşa din România devenită celebră în Marea Britanie. Femeia de 46 de ani din Călăraşi este astăzi simbolul naţional al englezilor în lupta anti-coronavirus, într-o campanie ce celebrează 72 de ani de existenţă a serviciului medical britanic.

 

„N-aveam permis de muncă, n-aveam drept de muncă, n-aveam nimic”

 

Românca îi priveşte pe trecători din panourile publicitare imense de pe clădiri, din afişele postate în staţiile de transport ori direct pe autobuze. Imaginea ei este peste tot în insulă. O faimă care o stânjeneşte.

„Stau în colțul meu acolo, îmi fac treaba, nu caut renume, nu caut recunoaștere, nu caut să mă caute autoritățile. Nu îmi doresc”, mai spune Claudia.

Preferă să vorbescă mai mult despre muncă. La 38 de ani și-a luat două genți şi a luat-o de la capăt în Marea Britanie, pentru o viaţă mai bună. Greul abia începea.

„Am plecat în 2013 când mi-au zis că vino, faci un curs la Birmingham City University și te angajăm că maternity support worker. Gata, am venit. Păi că să mă angajați. Păi n-aveam permis de muncă, n-aveam drept de muncă, n-aveam nimic”, a povestit Claudia la Observator.

Abia după câteva luni a obţinut permisul de muncă. S-a angajat în sfârşit, doar ca ajutor de moaşă, după 19 ani de experienţă în domeniu.

„Primul meu salariu a fost 600 de lire pe o lună jumate, pentru că munceam part time”, mai spune românca.

 

„Au fost câteva momente când aproape am plâns”

 

Un an mai târziu, după ce Marea Britanie a ridicat restricţiile pe piaţa muncii pentru români, a putut să îşi ia un job cu normă întreagă la Spitalul Universitar din Coventry, unde lucrează şi acum. În scurt timp, Claudia Anghel a reuşit să avanseze pe un post calificat. A continuat să muncească cu dăruire şi a a obţinut recunoaşterea. Astăzi, conduce o secție în spital şi este pe coperţile revistelor.

Povestea ei şi a altor 11 oameni din linia întâi a fost spusă în imagini de fotograful John Rankin. Eroii de zi de zi.

„Au fost câteva momente când aproape am plâns pentru că a fost dificil să vorbesc cu ei”, spune John Rankin Waddell, fotograf.

Cunoscută şi recunoscută de un Regat, Claudia Anghel nici măcar nu a văzut fotografiile din care domină Marea Britanie.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy