MApN, reacție după intervenţia avioanelor F16 pe cer, la Drobeta Turnu Severin

mapn--reactie-dupa-interventia-avioanelor-f16-pe-cer--la-drobeta-turnu-severin
MApN, reacție după intervenţia avioanelor F16 pe cer, la Drobeta Turnu Severin.
Generalul Costin Spînu, purtător de cuvânt Ministerul Apărării Naţionale a oferit informații privind intervenţia avioanelor F16, la Drobeta Turnu Severin transmite Agerpres.    

"O aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei, în seara zilei de 8 iunie.

Precizăm că aeronava în discuție, care a evoluat în spațiul aerian al României pe traiectul Oradea – Caransebeș - Drobeta Turnu Severin, nu a manifestat un comportament ostil sau periculos.

În niciun moment, pilotul aeronavei nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare interceptoare, potrivit normelor internaționale.

Din datele disponibile la acest moment, aeronava a decolat din Ungaria, din zona Debrețin, în jurul orei 17.30, fără a avea un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder.

Aeronava a fost interceptată în spațiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forțelor Aeriene Ungare, de tip JAS 39 Gripen, la ora 17.38. Aeronava nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare", a spus Generalul Costin Spînu, purtător de cuvânt Ministerul Apărării Naţionale.

Alertă aeriană în România! Două avioane F16, ridicate în aer pentru a intercepta o aeronavă suspectă

 

Aeronava țintă, care a continuat să nu răspundă interogărilor radio și semnalelor vizuale, a intersectat, în jurul orei 19.00, pentru un interval de aproximativ două minute și spațiul aerian al Serbiei, într-o zonă aflată între Drobeta Turnu Severin și Korbovo. În jurul orei 19.09, aeronava-țintă a traversat în spațiul aerian al Bulgariei.

Cele două aeronave F-16 române au încheiat misiunea de poliție aeriană și au aterizat la Fetești în jurul orei 19.46.

"Autoritățile bulgare investighează, la acest moment, la sol, zona ultimei poziții cunoscute a țintei, pentru identificarea aeronavei și stabilirea detaliilor", a mai spus Generalul Costin Spînu, purtător de cuvânt Ministerul Apărării Naţionale.

Alte știri de interes
x close