Mama Alexandrei, fata RĂPITĂ și UCISĂ la Caracal: „Inima îmi spune că trăiește”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Mama Alexandrei Măceșanu a făcut primele declarații despre cazul care a șocat România.

„Inima îmi spune că trăiește, că este în viață. Nu știu. Până nu iese testul ADN nu știu. Nu pot trece pe acolo (locuința suspectului din Caracal, Gheorghe Dincă - n.red)", a spus femeia.

În vârstă de numai 15 ani, Alexandra Măceșanu a făcut tot posibilul pentru ca criminalul în serie din Caracal să fie prins înainte să facă și alte victime.

Alexandra a sunat la 112 chiar din curtea ucigaşului. A spus că a fost răpită şi că are nevoie de ajutor. S-au cerut date de la STS, care a identificat aria în care s-ar fi aflat aceasta. Poliţia a anunţat OFICIAL că a primit TREI LOCAŢII greşite.

Abia la a patra adresă, la care oamenii legii au ajuns de dimineaţă, era mecanicul auto, în casa căruia s-au descoperit rămăşiţele umane.

DIICOT Craiova a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal suspectat de uciderea adolescentei de 15 ani din localitatea Dobrosloveni, judeţul Olt, acesta urmând a fi prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Gheorghe Dincă, bănuit că le-a ucis pe fetele din Caracal, nu recunoaște nimic din cele întâmplate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel