Maia Sandu, după întâlnirea cu Diaspora din Milano: Oameni frumoși, care cu gândul tot acasă sunt

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Maia Sandu, după întâlnirea cu Diaspora din Milano Oameni frumoși, care cu gândul tot acasă sunt
Maia Sandu, după întâlnirea cu Diaspora din Milano Oameni frumoși, care cu gândul tot acasă sunt

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat, în perioada 18-20 iunie o vizită oficială la Roma, la invitaţia omologului său italian, informează Serviciul de presă al Preşedinţiei de la Chişinău. 

Vineri, Maia Sandu s-a întâlnit cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, cu care a discutat despre cooperarea în mai multe domenii, despre relaţiile comerciale, precum şi despre situaţia diasporei moldoveneşti din această ţară. O atenţie deosebită a fost acordată cadrului juridic bilateral, în special acordului dintre Republica Moldova şi Republica Italiană privind recunoaşterea actelor de studii şi acordului în domeniul securităţii sociale.

Agenda a mai inclus întrevederi cu preşedintele Senatului italian, Maria Casellati, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, cu preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, Pierro Fassino, cu membri ai Grupului de prietenie Republica Moldova-Italia din Senat, precum şi cu primarul oraşului Roma, Virginia Raggi. 

 

Discuție cu moldovenii din Milano



De asemenea, Maia Sandu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai diasporei, Italia fiind ţara cu cea mai mare comunitate de moldoveni din Europa. "Mi-am încheiat vizita în Italia cu o discuție caldă pe care am avut-o azi seara cu moldovenii din Milano. Oameni frumoși care, oricât de adânci ar fi rădăcinile pe care le-au dat aici, cu gândul tot acasă sunt. Mi-au vorbit despre problemele lor, dar și despre așteptările pe care le au de la noi, cei care ne-am angajat să facem ordine în Moldova. M-au întrebat cum pot să ne ajute ca să se facă schimbarea.Le-am mulțumit pentru implicare și am accentuat că meritul lor deja este mare, ei de ani de zile ajutând, prin banii pe care îi trimit acasă, sute de mii de familii.

Acum, oriunde ne-am afla, este important să mergem la vot. Numai prin vot și numai împreună ne putem obține șansa de a moderniza țara - de la sănătate și educație până la reforma justiției și lupta cu corupția; de la sprijinul micilor afaceri până la mari proiecte de dezvoltare regională și de infrastructură. Noi vom continua să muncim pentru a contribui la rezolvarea problemelor pe care le întâmpină diaspora, prin diverse acorduri interguvernamentale, dar mai ales pentru a construi o societate în care, atunci când vor reveni, să se simtă cu adevărat acasă", a scris Maia Sandu pe facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel