Mai mulţi parlamentari au primit SMS-uri de ameninţare dacă votează pentru certificatul verde: „Îţi dăm foc şi ţie şi familiei”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Mai mulţi parlamentari liberali au primit SMS-uri de ameniţare pe telefoanele de serviciu, în legătură cu votul pentru certificatul verde, a declarat, joi, preşedintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu.

„Îţi dăm foc şi ţie şi familiei. Dacă trece acest certificat, orice acţiune este justificată”, se arată în mesaj. Avrămescu anunţă că a discutat cu colegii pentru a sesiza organele de anchetă, însă nu s-a stabilit dacă va fi o acţiune comună, sau acţiuni individuale.

„Am primit în cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.) un mesaj ameninţător la adresa mea şi a familiei mele. Mesajul ‘Ai grijă cum votezi legat de certificatul verde. Îţi dăm foc şi ţie şi familiei. Dacă trece acest certificat orice acţiune este justificată, suntem în legitimă apărare’. Mesajul este primit şi de alţi colegi din grupul PNL. Am avut discuţii atât cu ceilalţi colegi cât şi cu liderul de grup, opinia este să facem o sesizare către instituţiile abilitate singura discuţie este dacă vom face o acţiune comună sau acţiuni individuale”, a declarat deputatul Gabriel Avrămescu, potrivit Știrile PRO TV.

În ciuda ameninţării, deputatul buzoian spune că are o poziţie clară pe care a făcut-o publică cu toate ocaziile, atât în ceea ce priveşte vaccinarea anti-Covid, cât şi asupra necesităţii introducerii Certificatului Verde.

„Din punctul meu de vedere, este un gest iresponsabil al unor persoane care nu înţeleg că vaccinarea este singura soluţie şi nu este o ameninţare la adresa unor politicieni, ci reprezintă o ameninţare la adresa oamenilor care au înţeles că vaccinul este ultima soluţie. E un mesaj care pune în pericol sănătatea publică. Eu susţin cu toată tăria această lege privind instituirea Certificatului Verde”, a mai spus Avrămescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel