MAE: Aproximativ 100 de români se află în Kazahstan

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că personalul Ambasadei României la Nur-Sultan este în siguranţă, iar misiunea diplomatică a României în Kazahstan este în contact cu cei aproximativ 100 de cetăţeni români aflaţi în această ţară, în principal specialişti şi experţi angajaţi de companii private.

Până în prezent, au fost primite doar două solicitări de informaţii privind programul zborurilor companiilor aeriene, arată un comunicat MAE.

MAE, prin intermediul Ambasadei României la Nur-Sultan, este pregătit să acorde asistenţă consulară în funcţie de solicitările existente.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Kazahstan: +77771926464.

În context, ministerul român transmite că a urmărit şi urmăreşte îndeaproape, încă de la declanşarea acestora, evoluţiile recente din Republica Kazahstan, unde în ultimele zile au avut loc mişcări de masă, însoţite şi de violenţe, pe fondul unor revendicări socio-economice, fiind introdusă starea de urgenţă pe tot teritoriul ţării.

În conformitate cu poziţia Uniunii Europene cu privire la aceste evoluţii, MAE subliniază importanţa soluţionării paşnice şi prin dialog intern incluziv a situaţiei din Kazahstan. De asemenea, MAE face apel la evitarea violenţelor şi incitării la violenţă. 

 

Protestele din Kazahstan s-au amplificat

 

Protestele din Kazahstan s-au amplificat, iar în întreaga ţară a fost decretată starea de urgenţă. Forţele de ordine au deschis focul asupra demonstranţilor iar preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a cerut ajutorul Rusiei şi al aliaţilor săi pentru a reprima revoltele. O forță de „menținere a păcii” a fost trimisă în Kazahstan. Tokaev i-a făcut pe demonstranţi „terorişti” antrenaţi în străinătate.

Manifestanţii au pătruns în clădirea principală a administraţiei din Almatî, capitala economică a Kazahstanului, scena unor proteste fără precedent provocate de o majorare a preţului la gaz. Clădirea a fost incendiată. Internetul a fost oprit în toată țara, iar operațiunile bancare au fost suspdendate.

Rusia şi aliaţii săi au anunţat trimiterea unui contingent de forţe de menţinere a păcii în Kazahstan.

„O forţă comună de menţinere a păcii a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a fost trimisă în Kazahstan pentru o perioadă limitată, în scopul stabilizării şi al normalizării situaţiei”, a anunțat această alianţă militară într-un comunicat difuzat pe Telegram de către purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, relatează Agerpres.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy