Madrid în carantină. Plan special pentru capitala Spaniei. Acord politic istoric: "Vin săptămâni foarte grele"

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Premierul Pedro Sánchez și președintele Comunității Madrid, Isabel Díaz Ayuso au ajuns luni la un acord "de încetare a focului" în confruntarea politică, ajungând la o înțelegere pentru îmbunătățirea coordonării împotriva coronavirusului, care amenință să copleșească regiunea. 

După o întâlnire care a avut loc la Real Casa de Correos de Madrid, sediul guvernului regional, ambii au fost de acord să creeze un grup de lucru permanent, care se va întruni în fiecare săptămână, cu șefii din Sănătate- ministrul Salvador Illa și consilierul Enrique Ruíz Escudero - precum și ministrul Administrațiilor Publice, Carolina Darias și vicepreședintele Madridului, Ignacio Aguado.

Cele două părți au convenit asupra necesității de a consolida asistența medicală primară din Madrid (cu medicii copleșiți în acest moment de numărul de cazuri ), de a întări prezența poliției ( pentru a pune în aplicare restricții privind mobilitatea în 37 de zone ale regiunii ) și de a mări capacitatea de a dezinfecta străzile și zonele care sunt de obicei aglomerate.

Sánchez a subliniat că „Madridul are nevoie de un plan special”, având în vedere situația și caracteristicile sale, în special în momentul crizei. „Vin săptămâni foarte dure”, a avertizat el, insistând că nu are intenția de a „înlocui” Guvernul de la Madrid, care își va păstra intacte puterile și va lua cea mai mare parte a deciziilor, relatează publicația El Pais.

 

Regiunea Madrid, în carantină

 

Reamintim că de luni, peste 850.000 de persoane din regiunea Madrid se confruntă cu restricţii privind călătoriile şi limitarea celor care participă la întâlniri.

Spania are cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din Europa, iar Madrid este din nou regiunea cea mai afectată.

Măsurile luate de autorităţile de la Madrid vin în contextul în care mai multe ţări din emisfera nordică se pregătesc acum pentru un al doilea val de pandemie pe măsură ce se apropie iarna.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel