EXCLUSIV  Mașina unei familii de români, furată în Spania. Mesaj de disperare

Bianca Ştefan / 15 mai 2018, 11:55 Salveaza PDF Comentarii

Mașina unei familii de români a fost furată luni noapte, din parcare, în orașul Algete, Comunitatea Madrid. Contactată de știridiaspora.ro, doamna Bălan a vorbit despre momentul în care a descoperit că îi lipsește automobilul, dar și cine crede că este principalul suspect. 

''Ne-au furat mașina din parcare azi-noapte, de pe strada Virtutes, din orașul Algete, Comunitatea Madrid. Aseară am parcat mașina, iar de dimineață, când iubitul meu a ieșit să plimbe câinele, a văzut că mașina nu mai era în parcare. Este vorba despre un Volkswagen Passat, anul 2001. Avem asigurarea făcută, totul în regulă. Valoarea mașinii se ridică la 3.000 de euro. Am fost la poliție, am dat declarație, acum așteptăm să o găsim și să vedem cum ne pot ajuta. Îi rugăm pe toți cei care știu ceva să ne contacteze imediat.  S-au mai furat mașini, dar de furat mașina cu totul, niciodată.'', a spus doamna Bălan Ștefania pentru știridiaspora.ro.

 (w670)

Întrebată dacă suspectează pe cineva, românca este aproape convinsă că automobilul i-a fost furat de un alt român: ''Cred că este un român care ne-a furat mașina. Foarte mulți români au început să fure mașini din Alcala. Poate să fie un rrom, poate să fie un român oarecare.''

 

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI



Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.23