Ludovic Orban: „Declarațiile lui Voiculescu, o dovadă-n plus că premierul a luat decizia corectă”

ludovic_orban_1607362955original_gov_8031
gov.ro
Declarațiile fostului ministru ne arată o dată-n plus că premierul Florin Cîțu a luat o decizie corectă când a hotărât să propună revocarea sa din funcție, spune liderul PNL, Ludovic Orban, ca reacție la afirmațiile lui Vlad Voiculescu.

„Declarațiile de azi ale fostului ministru ne arată o dată-n plus că premierul a luat o decizie corectă când a hotărât să propună revocarea sa din funcție”, spune Ludovic Orban ca reacție la declarațiile lui Vlad Voiculescu.

Orban a reluat ideea potrivit căreia Florin Cîțu are dreptul constituțional de a cere revocarea unui ministru.

„A făcut-o nu pentru că e un ministru de la o altă formațiune politică, ci pentru că era vorba despre un ministru care a gestionat slab domeniul pe care l-a condus. Nu e vorba de orice domeniu, ci de cel mai important domeniu, ținând cont de pandemia de COVID-19. Decizia e strict guvernamentală, administrativă, care nu are legătură cu contextul politic, ci e o decizie care permite îmbunătățirii activității din Sănătate. În rest, sunt speculații politice, povești”, adaugă Orban.

Orban: „Noi nu ne jucăm cu România”

Liderul PNL reiterează susținerea lui Florin Cîțu ca premier.

„Noi nu ne jucăm cu România. În momentul în care am luat decizia să-l sprijin pe Florin Cîțu, nu ne schimbăm peste noapte că ne cere cineva. Dacă fiecare partener din coaliție poate să determine schimbarea premierului atunci când e nemulțiumit politic înseamnă că am schimba premierul din lună-n lună. Nu există. Mai ales că nu există o motivație. Premierul a luat o decizie corectă, o decizie care are susținere publică și o decizie care era evidentă pentru cea mai mare parte a populației. Obiectivul său a fost să crească calitatea actului de guvernare”, mai spune Ludovic Orban.

Președintele PNL afirmă că nu există riscul unei crize guvernamentală: „Eu cred că lucrurile se vor așeza și vom merge mai departe. Am convingerea că putem depăși acest impas”.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close