Laura Gellner a murit. Stabilită în Germania, era unul dintre cei mai prolifici colaboratori ai Dexonline

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Regina Elisabeta a murit. Ce se va întâmpla în Marea Britanie după moartea reginei? Națiunea va intra în 10 zile de doliu oficial
Regina Elisabeta a murit. Ce se va întâmpla în Marea Britanie după moartea reginei? Națiunea va intra în 10 zile de doliu oficial

Laura Gellner, unul dintre cei mai vechi colaboratori ai platformei Dexonline, a murit înainte de a împlini vârsta de 83 de ani. 17 ani a colaborat cu celebra platformă dexonline, scriind 59 de milioane de caractere. „Ca termen de comparație, Biblia are circa 4.000.000 de caractere“, apreciază foții să colegi.

E greu de crezut că nu ai intrat măcar o dată în viaţă pe DEX Online, site pe care găsim, laolaltă, mai toate dicţionare româneşti. Atunci știi că multe dintre definițiile introduse acolo i-au aparținut Laurei Gellner. 

„Dexonline a pierdut unul dintre cei mai merituoși și mai vechi colaboratori ai săi. Colega noastră Laura Gellner s-a stins din viață acum cîteva zile. Astăzi ar fi împlinit 83 de ani.

Pe 24 aprilie 2004, Laura ne-a trimis un e-mail în care se oferea să contribuie cu definiții din DEX (pe care ne concentram la acea vreme). Am acceptat ajutorul ei cu un optimism reținut. În acea perioadă, mulți voluntari curioși trimiteau una-două definiții, apoi își pierdeau interesul. Laura însă s-a alăturat proiectului și a fost nelipsită timp de peste 17 ani.

Laura a adăugat 300.000 de definiții la dexonline, totalizând 59.000.000 de caractere. Aceasta înseamnă 30% din definițiile noastre. Din fiecare trei definiții pe care le citiți pe dexonline, probabil una reprezintă munca Laurei.

Estimăm că Laura și-a dedicat pentru dexonline peste 20.000 de ore din viață, echivalentul a 10 ani munciți cu normă întreagă. Ca termen de comparație, Biblia are circa 4.000.000 de caractere“, a scris Marius Comper, un alt colaborator prolific al platformei.

 

Laura Gellner a murit. Era cel mai vechi colaborator Dexonline

 

Laura Gellner a fost o bibliotecară româncă, stabilită de ani buni în Germania.  Într-un interviu pentru PressOne, acordat în urmă cu mi mulți ani, Laura Gellner declara: „Ajut la închegarea și extinderea acestui dicționar online, impresionată fiind de ideea minunată a unui grup de tineri care, fără niciun sprijin material, au inițiat acest proiect, un ajutor neprețuit pentru cei care se ocupă de limba română, în România și nu numai. Nu o fac pentru publicitate și, sinceră să fiu nici, nu mi-ar plăcea acest lucru”, a spus Laura Gellner.

„Cel mai in etate colaborator al Dexonline s-a stins la aproape 83 de ani…Ii mulțumesc si eu doamnei Laura Gellner!“, a transmis și jurnalistul Lucian Mîndruță.

„Nu am întâlnit-o niciodată în persoană pe Laura, dar munca ei stă mărturie pentru calitățile ei. A fost de o meticulozitate ieșită din comun. Într-o vreme, la dexonline evaluam periodic acuratețea editorilor noștri, pentru a-i încuraja să verifice textele cu răbdare și cu atenție. În cazul Laurei, a devenit rapid evident că evaluarea nu era necesară, întrucât adesea nu găseam nicio greșeală…

Laura a fost o persoană discretă și nu a dorit publicitate pentru toate aceste eforturi. Singurele ocazii când a vorbit public despre munca ei au fost un articol pe blogul nostru la finalizarea importării Dicționarului limbii române literare contemporane și o scurtă intervenție într-o emisiune TV din 2013 (la momentul 04:28).

Cu răbdare și cu străduință, Laura și-a adus o contribuție monumentală la binele limbii române. Ne va lipsi și ne vom aminti mereu de ea cu recunoștință!“,scriu cei din echipa Dexonline.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel