Italia. Zeci de mii de persoane au protestat în Milano: „Cerem dreptate şi adevăr!” - VIDEO

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Italia. Zeci de mii de persoane au protestat în Milano: „Cerem dreptate şi adevăr!” - VIDEO
Italia. Zeci de mii de persoane au protestat în Milano: „Cerem dreptate şi adevăr!” - VIDEO

La două luni după arestarea foarte mediatizată, în Sicilia, a lui Matteo Messina Denaro, capul mafiei siciliene ce era căutat de peste 30 de ani, circa 50.000 de persoane au manifestat marţi la Milano, metropola din nordul Italiei, pentru a aduce un omagiu victimelor mafiei, informează AFP.

În mulţimea adunată în faţa Domului din Milano cu ocazia acestei zile naţionale a victimelor mafiei s-au aflat sute dintre apropiaţii lor. Mulţi dintre ei, care aşteaptă încă să se facă dreptate, afişau fotografii cu cei dragi.

„Se vor împlini 28 de ani la sfârşitul lunii, iar noi aşteptăm încă adevărul”, a declarat pentru agenţia de presă franceză Paolo Marcone, 50 de ani, al cărui tată a fost ucis în 1995 de mafie la Foggia, în regiunea Apulia.

Francesco Marcone, un funcţionar local, se întorcea acasă când a fost împuşcat în spate. Fiica lui este cea care i-a descoperit trupul neînsufleţit pe scările domiciliului familial. Fiul său crede că el „descoperise ceva ce nu ar fi trebuit să descopere”.

„Aceste zile sunt necesare pentru a menţine vii amintirile şi în acelaşi timp a cere dreptate şi adevăr (...) Nu ne pierdem niciodată speranţa”, a comentat el.

 

 

„Cerem justiţiei să meargă mai departe”



Potrivit poliţiei, 50.000 de persoane erau prezente marţi în faţa Domului, unde un cearşaf alb cu numele numeroaselor victime fusese întins pe pământ.

Elisabetta Di Caterina, 52 de ani, a participat la manifestaţie în memoria cumnatului său Riccardo Angelo, ucis la 21 de ani într-o ambuscadă a mafiei napolitane Camorra, lângă Caserta. Ucigaşul a fost prins şi a murit la închisoare, însă „noi cerem dreptate şi adevăr pentru toate familiile care aşteaptă încă”.

Mulţi nici nu ştiu cum au murit apropiaţii lor, de aceea „noi cerem justiţiei să meargă mai departe”.

Vincenzo Luciano, 55 de ani, şi-a pierdut cei doi fraţi, Aurelio şi Luigi, ucişi de mafia din Foggia în 2017, după ce fuseseră prinşi într-un schimb de focuri. „A fost nevoie să moară alte două persoane nevinovate pentru ca statul să se trezească şi să înţeleagă că mafia era aici”, a explicat el pentru AFP. „Politicienii ar trebui să ne ajute mai mult, ar trebui să existe legi mai severe”, a adăugat el.

 

Matteo Messina Denaro a fost cel mai căutat om din Italia



Matteo Messina Denaro a fost cel mai căutat om din Italia până la arestarea sa pe 16 ianuarie, la Palermo, după ce a reuşit să le scape oamenilor legii timp de 30 de ani. El a fost arestat cu prilejul unei vizite medicale la renumita clinică La Maddalena din Palermo, unde era tratat, sub un nume fals, pentru cancer de colon. El era foarte bine îmbrăcat şi purta un ceas de lux ce valora între 30-35.000 de euro.

Matteo Messina Denaro a fost condamnat la mai multe sentinţe de închisoare pe viaţă după ce a fost găsit vinovat de o listă lungă de crime şi alte infracţiuni. El este unul dintre ultimii capi ai Cosa Nostra, puternic decimată de operaţiunile neîncetate ale statului italian după asasinarea judecătorilor Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel