Italia. Un român și-a maltratat și rănit soția. Bărbatul a ajuns în arest

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Italia. Un român și-a maltratat și rănit soția. Bărbatul a ajuns în arest. Sursa - Pexels
Italia. Un român și-a maltratat și rănit soția. Bărbatul a ajuns în arest. Sursa - Pexels

Carabinierii din Vicenza au arestat un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, care este acuzat de maltratări și vătămări în familie.

În timpul unui nou scandal, femeia, de 38 de ani, și fiica sa de 7 ani, au reușit să evadeze din acasă. Cele două s-au refugiat în casa unei prietene, de unde au cerut ajutorul oamenilor legii.

La sosirea agenților, bărbatul a negat agresiunea, spunând că femeia s-a rănit, după ce a căzut din pat. Victima a ajuns, apoi, la Spitalul local S. Bortolo, de unde a fost apoi externă cu prognostic de 21 de zile.

Magistratul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vicenza a dispus ca românul să fie dus la închisoarea locală și pus la dispoziția autorității judiciare.

 

 

Italia. O româncă a trecut prin iad, după ce partenerul ei a scos cuțitul, i-a furat bebelușul și a fugit cu el

 

 

Un bărbat de 52 de ani a ajuns în cătușe la Lentini, în zona Syracuse, după ce și-a maltratat familia. În prezent, el este acuzat de amenințări agravate împotriva partenerei sale și de port ilegal de armă. Înainte de a fugi, bărbatul a scos cuțitul cu care și-a amenințat partenera, a luat cu el fetița și a plecat într-o direcție necunoscută.e

Forțele de ordine din Lentini au arestat în ultimele ore un bărbat, în vârstă de 52 de ani. El avea asupra sa un pumnal cu care și-ar fi amenințat partenera, căreia i-a furat și bebelușul.

Potrivit unei prime reconstituiri,  bărbatul ar fi luat un pumnal, cu care și-ar fi amenințat partenera, o tânără româncă și apoi ar fi plecat, răpindu-și fiica de șase luni.

Potrivit primelor cercetări ale poliției, se pare că bărbatul a avut o ceartă aprinsă cu partenera sa. Conflictul a escaladat apoi, determinându-l pe bărbat să facă un gest cu siguranță inconștient.

De fapt, bărbatul de 52 de ani, cuprins de un acces de furie, ar fi luat un pumnal și ar fi amenințat-o pe partenera sa româncă, apoi a răpit-o pe fiica lor de șase luni și a fugit. La scurt timp, însă, bărbatul a fost găsit și arestat.

 

Bărbatul, acuzat de abuz în familie, amenințări, răpire de copii și posesie ilegală de armă 

 

În prezent, el este acuzat de abuz în familie, amenințări în formă agravată, răpire de copii și posesie ilegală de armă.

Poliția va efectua acum investigațiile necesare pentru a afla de ce a făcut bărbatul ceea ce a făcut și dacă suspectul și-a maltratat în mod repetat partenera.

Mama copilului a fost cea care a alertat poliția și a cerut intervenția imediată. Femeia de origine română ar fi explicat faptele, iar cu ajutorul ei, bărbatul de 52 de ani a fost arestat la scurt timp după ce a fugit.

Poliția ar fi identificat bărbatul stând pe o bancă într-un parc. În brațe avea fetița de numai 6 luni, iar lângă el avea pumnalul la vedere. 

Într-o clipă, bărbatul a fost dezarmat și încătușat. Copilul a fost predat înapoi mamei sale, care era îngrozită de cele întâmplate și era în stare de șoc. Dar când a ajuns la locul arestării, a putut, în sfârșit, să-și îmbrățișeze din nou fetița.

După primele cercetări, se pare că bărbatul își supusese anterior partenera la violență. Acum, bărbatul în vârstă de 52 de ani se află în arest și va fi supus mai multor investigații pentru reconstituirea faptelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel