Italia. Un român beat, fără mască și fără declarație a mers să cumpere alcool de la un bar închis. "Aventura" l-a costat 1.300 de euro

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român a fost amendat în Italia, după ce a prins de carabinieri beat, fără mască și fără declarație pe proprie răspundere.  

Un român în vârstă de 51 de ani, rezident în Rodigo (provincia Lombardia), a primit o amendă în valoare de 1.300 de euro, după ce a fost găsit de polițiști în fața unui bar, fără mască de protecție și fără declarația pe propria răspundere.

Bărbatul era în stare de ebrietate și voia să mai cumpere băutură, însă barul respectiv era închis, în urma restricțiilor anti-Covid.

Potrivit publicației La Voce di Mantova, incidentul s-a petrecut luni, 16 noiembrie, în centrul istoric al localității Rodigo.

Polițiștii au observat că acesta nu purta mască și au decis să-l verifice. Astfel, bărbatul nu avea nicio justificare a motivului pentru care se afla în afara locuinței și nici nu avea declarația pe proprie răspundere.

Românul dorea să cumpere băuturi alcoolice, doar că barul era de fapt închis. Polițiștii au constatat că bărbatul consumase deja alcool, fiind într-o stare de beție evidentă, astfel că au decis să-l amendeze cu 1.300 de euro.

Valoarea amenzii este atât de mare, încât românul a "reușit" să încalce mai multe reguli: nu purta mască, nu avea declarația pe propria răspundere, consumase băuturi alcoolice și era în stare de ebrietate într-un loc public.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel