Un moldovean de 41 de ani și doi cetățeni ai Italiei sunt cercetați penal pentru trafic de droguri. În timpul perchzițiilor, polițiștii din peninsulă au descoperit și confiscat 165 de kg de marijuana.
Totul a avut loc în orașul Catania din regiunea Sicilia. După obținerea unei informații operative, oamenii legii au început să-i urmărească pe suspecți.
Astfel, zilele trecute, forțele de ordine au observat cum duba condusă de moldoveanul de 41 de ani, care este rezident în Spania, a intrat în viteză într-un depozit. Acolo era așteptat de doi italieni, de 48 și respectiv 32 de ani. Întâlnirea celor trei a fost însă perturbată de polițiști.
În urma percheziției autoturismului condus de moldovean, dar și a depozitului au fost ridicate 153 de kg de marijuana și 12 kg de hașiș. Prin urmare, moldoveanul și cei doi italieni au fost plasați în arest preventiv și își așteaptă sentințele.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Explozia de la Torino a fost un act de răzbunare la adresa unei românce. Autorul a fost arestat
Bogdan Bolojan /
05 iul 2025, 19:48
Tragedia care a zguduit orașul Torino în noaptea de 30 iunie capătă contururi tot mai clare, iar datele anchetei confirmă o ipoteză cutremurătoare: explozia violentă dintr-o clădire de locuințe de pe via Nizza 389 ar fi fost provocată intenționat, ca gest de răzbunare personală, iar ținta ar fi fost o femeie de naționalitate română. În urma deflagrației, un tânăr italian în vârstă de 33 de ani, Jacopo Peretti, și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost rănite, printre care o fetiță de 6 ani și un băiat de 12 ani.