Italia. Trupul lui Raul, pescarul ROMÂN căzut cu mașina în râu, a fost GĂSIT

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

A fost scos din apă trupul lui Raul Cristian, pescarul român căzut cu maşina în râu, în Italia, anunță observator.tv. Cinci români au plecat la pescuit pe râul Miccio, pe 5 mai, iar unul dintre ei a căzut cu maşina în apă şi a murit.

Corpul, despre care anchetatorii presupun că e foarte probabil al lui Raul Cristian Lăcătuşu, 23 de ani, a fost scos din apă duminică, după ce maşina lui fusese recuperată pe 8 mai. Corpul a fost recuperat în Marengo în apele canalului Diversivo, același canal în care tânărul român a dispărut acum o săptămână.

Citește și Italia. O MAȘINĂ cu cinci ROMÂNI a CĂZUT într-un RÂU. Mobilizare de AMPLOARE. Este de NEGĂSIT

Pe 5 mai, cinci români se aflau în zona de pescuit pe marginea râului, când din cauza unei furtuni au decis să se adăpostească în mașină. Șoferul nu și-ar fi dat seama că nu era trasă frâna de mână și mașina a început să alunece în râu. Românii au început să strige după ajutor, iar strigătele lor au fost auzite de alți pescari care au chemat imendiat echipajel de intervenție.

Doar patru dintre cei cinci au reuşit să iasă din maşina care se scufunda, iar Raul Cristian a rămas blocat şi s-a scufundat cu autoturismul.

Potrivit presei italiene, pentru a fi siguri că este vorba de românul de 23 de an, Raul Cristian Lăcătușu, rezident în Valeggio (Verona), anchetatorii aşteaptă efectuarea autopsiei, pentru că după o săptămână în apă, corpul a devenit de nerecunoscut.

Citește și Italia. Trupul lui Raul, încă de negăsit. Scafandrii au scos doar maşina din apă

E greu de crezut că rudele vor reuşi să îl identifice astfel pe Raul, dar poliţiştii cred că el e cel scos din apă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel