Italia. Tânără româncă, supraviețuitoare a accidentului de la Bolzano: „Părea o scenă de război. Cadavre peste tot”

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Giovana, o romancă de 26 de ani, a supraviețuit accidentului fatal care a avut loc la Lutago din provincia Bolzano, în noaptea  de 4-5 ianuarie, în care au murit șase tineri germani.

Șoferul de 27 de ani al unui Audi TT a spulberat cu mașina un grup de tineri germani, în localitatea Lutago din Trentino-Alto Adige, Italia. Bilanțul este unul tragic: șase tineri cu vârste între 20 și 21 de ani au murit, iar alți 12 au ajuns la spital. Printre supraviețuitori se află și o tânără româncă, Giovana, de 26 de ani.

Fata petrecea câteva zile de vacanță cu un grup de prieteni din Tirolul de Sud în localitatea italiană. În accident, Giovanna a suferit o rană gravă la membrele inferioare, după ce fiarele contorsionate ale mașinii în care se afla i-a sfârtecat piciorul.

CITEȘTE ȘI: Carnagiu în Italia. O mașină a intrat în plin într-un grup de tineri: 6 morți și 12 răniți

Deși a scăpat cu viață, nu va uita niciodată scenele scenele desprinse din infern la care a fost martoră: „A fost cea mai rea noapte din viața mea. Când mașina respectivă a intrat cu putere în grupul de oameni de pe stradă, părea că este scena unui cutremur, o scenă de război. Și apoi acele corpuri puse la pământ... cadavrele erau peste tot. Nu văzusem niciodată cadavre. Luminile farurilor iluminau strada și se auzeau doar sirene, țipete disperate", descrie Giovanna scenele teribile prin care a trecut, potrivit roma.fanpage.it.

Șoferul vinovat are 27 de ani și, potrivit polițiștilor, acesta era beat atunci când s-a produs tragedia. După ce a stat internat pentru îngrijiri, tânărul a fost condus în arest, urmând să fie judecat pentru acuzațiile de omucideri rutiere și vătămări rutiere: călătorea cu viteză mare și cu o concentrație de alcool de patru ori mai mare decât cea permisă de lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel