Italia. Șoferița care a lovit cu mașina o româncă aflată pe bicicletă s-a predat la poliție după 3 zile. Victima se zbate între viață și moarte

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
Italia. O româncă se zbate între viață și moarte, după ce a fost lovită de un automobil
Italia. O româncă se zbate între viață și moarte, după ce a fost lovită de un automobil

Șoferița care a lovit o româncă în timp ce mergea pe bicicletă la Capaccio Paestum s-a predat la poliție. Tânăra le-a spus oamenilor legii că nu știe ce s-a întâmplat și că ea doar a atins-o ușor.

Tânăra care a provocat un accident în urma căruia o româncă se zbate între viață și moarte a mers la poliție și s-a predat. După ce a lovit-o pe românca de 40 de ani care se deplasa pe bicicletă, ea a fugit de la locul accidentului.

Românca se zbate între viață și moarte

 

O femeie, de 40 de ani, de origine română, care locuiește în Capaccio, a ajuns, în stare gravă, la spitalul Ruggi din Salerno. Femeia care mergea pe o bicicleta a fost lovită, în plin, de o mașină, sâmbătă seara, cu puțin înainte de miezul nopții. Accidentul grav s-a petrecut de-a lungul Magna Graecia în Capaccio Paestum.

După impact, șoferul automobilului nu a oprit, pentru a cere ajutor, dar a fugit de la locul faptei. Lovită de automobilul care mergea cu viteză, femeia, rezidentă în Vuccolo Maiorano, a căzut de pe bicicletă, lovindu-se violent cu capul de asfalt. 

Victima se întorcea acasă de la o pizzerie din Paestum, unde lucrează ca chelneriță. La fața locului au ajuns polițiștii de la secția Capaccio Scalo și medicii de la unitatea de resuscitare a Crucii Galbene din Agropoli.

Românca a fost intubată și transportată în cod roșu, la spitalul „Ruggi” din Salerno. Accidentul grav s-a produs în zona dintre fostul sediu al liceului științific și atelierul de reparații auto Lambiase. Femeia locuiește în localitatea Vuccolo Maiorano. În fiecare seară, după muncă, mergea pe acea porțiune de drum, pentru a ajunge acasă de la pizzeria din Paestum, unde lucrează. Acum se luptă între viață și moarte pe un pat de spital. Carabinierii au audiat martorii și au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel