Italia. Răsturnare de situație în cazul româncelor care au moștenit un milion de euro de la un italian: Tribunalul le-a sechestrat averea

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Caz complicat în Italia. Cele două românce care au moștenit un milion de euro de la un italian nu se pot bucura de bani. Un Tribunal a decis să sechestreze averea până la finalizarea dosarului.

Curtea de Apel a Tribunalului din Ancona a confirmat sechestrul preventiv pe averea de aproximativ un milion de euro lăsată moștenire de un bărbat italian unei badante de naționalitate română și prietenei acesteia. Familia bătrânului a contestat în instanță testamentul, iar cele două românce nu se vor putea bucura de bani până la finalizarea procesului. 

Cum au moștenit cele două badante românce un milion de euro

 

Potrivit publicației Il Resto del Carlino, un italian în vârstă de 66 de ani, din localitatea Jesi, a decis să lase suma impresionantă de bani pe numele unei îngrijitoare românce, astăzi în vârstă de 42 de ani și prietenei sale, în vârstă de 31 de ani. Bărbatul nu avea copii sau alte rude de gradul I, fiind îngrijit pentru o lungă perioadă de timp de româncă. Testamentul a fost făcut în anul 2018, iar pensionarul a decedat în luna martie a acestui an. Pe lângă suma din bancă, cele două românce ar urma să primească și un apartament.

La scurt timp după decesul bărbatului, patru verișoare ale acestuia s-au aliat și au contestat în instanță testamentul. Îngrijitoarea româncă și prietena ei sunt acuzate că ar fi profitat de incapacitatea acestuia de a gândi limpede pentru a-l convinge să le lase drept moștenire această avere uriașă. 

"Argumentăm această cerere cu convingerea că testamentul a fost semnat când testatorul nu era în deplinătatea facultăților mintale și nu avea capacitatea să înțeleagă ceea ce a semnat", a susținut avocatul angajat de familia italianului. 

"Testamentul este semnat de un notar și este pe deplin legitim. Suntem pregătiți să demonstrăm asta cu documente", a declarat avocatul  Gabriele Galeazzi, cel care reprezintă interesele româncelor în acest caz.

badante mostenire italia un milion euro

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel