Italia. Româncă, violată de soțul ei, de care dorea să se despartă. Pedeapsă exemplară pentru agresor

italia--romanca--violata-de-sotul-ei--de-care-dorea-sa-se-desparta--pedeapsa-exemplara-pentru-agresor
Italia. Româncă, violată de soțul ei, de care dorea să se despartă. Pedeapsă exemplară pentru agresor
Un român, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnat pentru fapte care datează de acum aproximativ doi ani.

Un român, de cincizeci de ani, rezident în Nonantola, a fost condamnat la 5 ani și 6 luni, fiind acuzat de agresiune sexuală.

Faptele datează de acum vreo doi ani. Înarmat cu frânghii și un cuțit, bărbatul și-a abuzat partenera, o româncă, de aceeași vârstă, care dorea să pună capăt relației. 

După ce a fost agresată, românca a avut nevoie de tratament de urgență din cauza violențelor suferite, scrie presa din Italia.

În ciuda plângerii depuse la carabinieri, bărbatul a continuat să-și hărțuiască fosta parteneră  până când a primit interdicția de apropiere.

Asistată de avocatul Giuseppe Rizzo, femeia a obținut o primă victorie: românul a fost condamnat la 5 ani și jumătate și o plată 10 mii de euro pentru victimă. Procurorul a cerut o pedeapsă de 10 ani.

-------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG

   -> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

 

Vezi și: După 20 de ani de căsătorie, un român din Italia a încercat să-și împuște soția

 

În apogeul unei lungi serii de abuzuri, un român a scos, azi, 12 iunie 2023, un pistol și a tras în soția sa mai multe focuri pentru a o ucide. 

Românca a reușit însă să scape de atacul criminal al soțului ei și să-i alerteze pe carabinieri. Oamenii legii au ajuns imediat la fața locului, și l-au blocat pe bărbat, un cetățean român în vârstă de 49 de ani, care se afla  într-o stare psihofizică alterată din cauza abuzului de alcool.

Din primele reconstituiri ale carabinierilor, a reieșit că românca a fost supusă violențelor fizice și psihologice timp de 20 de ani. În mai multe rânduri,  femeia a ajuns la spital cu leziuni ale coloanei vertebrale și arcade dentare rupte, relatează presa din Italia.

Cu altă ocazie, femeia aproape că a murit, atunci când soțul ei a încercat să o sufoce cu o pernă. Cu toate acestea, ea nu l-a denunțat și nu a spus niciodată nimănui prin ce trece.

Dimpotrivă, de fiecare dată și-a iertat soțul care nu a ezitat să se laude prietenilor că își bătea soția. Pe lângă atacurile fizice și bătăile, au existat și o serie lungă de violențe psihologice.

Într-un final, femeia și-a amenințat soțul că îl va părăsi. Aceste cuvinte l-au enervat pe român atât de mult încât a luat o armă, un pistol, cu ​​numărul de serie șters, și a tras. Din fericire femeia a reușit însă să se salveze și să evadeze din casă.

Citește mai multe AICI.

Alte știri de interes
x close