Italia. Primul bebeluș ucrainean a sosit cu mașina la spitalul Bambino Gesù împreună cu părinții săi

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:

Călătorie finalizată cu bine pentru un bebeluș din Ucraina și părinții lui. Aceștia au ajuns noaptea trecută în Italia, pentru a-l interna de urgență la spitalul de copii Bambino Gesù, acesta fiind bolnav.

Primul copil din Ucraina, din una dintre regiunile vestice, a sosit în această dimineață la spitalul pediatric Bambino Gesù împreună cu părinții săi. Băiețelul are puțin peste un an, și suferă de traheostomie de la vârsta de patru luni.

Copilul este diagnosticat de paralizie cerebrală infantilă și avea nevoie de îngrijiri cât mai urgente pentru a reuși să trăiască. Astfel, familia și-a luat inima în dinți și a plecat cât de repede s-a putut spre Italia.

 

Bebelușul este la terapie intensivă la spital

 

Părinții au trecut granița ucraineană și au reușit să ajungă în Italia prin mijloace proprii. Cu ajutorul rudelor, au ajuns în timpul nopții în provincia L'Aquila.

Bebelușul ucrainean a fost transferat cu o ambulanță la Spitalul Bambino Gesù, unde se află în prezent la terapie intensivă.

 

Situația din Ucraina ar putea duce la „cea mai mare criză de refugiați din Europa în acest secol"

 

„677.000 de persoane au fugit din Ucraina în țările vecine în mai puțin de o săptămână. 150.000 în ultimele 24 de ore", a declarat Clements într-un tweet citat de CNN.

Mai devreme, ONU estima că 12 milioane de persoane din Ucraina vor avea nevoie de ajutor și protecție, în timp ce peste 4 milioane de refugiați ucraineni ar putea avea nevoie de protecție și asistență în țările vecine, în următoarele luni.

„Familii cu copii mici sunt înghesuite în subsoluri și stații de metrou sau fug pentru a-și salva viața la sunetul terifiant al exploziilor și al sirenelor de alarmă. Numărul victimelor crește rapid. Acesta este cel mai întunecat moment pentru poporul ucrainean. Trebuie să ne intensificăm răspunsul acum, pentru a proteja viețile și demnitatea ucrainenilor obișnuiți. Trebuie să răspundem cu compasiune și solidaritate", a declarat Griffiths.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel