Italia. Orașul Verona ar putea ieși din UE, pe modelul Marii Britanii: Repercusiuni asupra românilor

Municipalitatea din Verona a publicat pe site-ul său web „Proiectul legii de inițiativă populară: Apel pentru un referendum privind retragerea statului din Uniunea Europeană”. Primarul Federico Saboaria a luat-o pe urmele fostului edil londonez, acum prim-ministru britanic. 

O afinitate politică ce ia acum direcții neașteptate. Totul pornește de la Comitetul „Europa Liberă - Uexit”, care a fost publicat în Monitorul Oficial numărul 136 din 28 mai 2020. „Semnatarii propunerii de lege a inițiativei populare sunt 14 profesioniști din Roma, dar în fruntea mișcării se află veşnicul Vittorio Sgarbi. Inițiativa este susținută de ultra-dreapta radicală și suveranistă și de Mișcarea Stop Euro", afirmă alarmaţi Federico Frini, Elisa La Paglia şi Stefano Vallani, consilieri locali, membri ai Partidului Democrat din Verona. 

Primarul din Verona a venit însă cu propuneri de proiecte naținaliste, precum cele anti-avort, susținute de consiliul municipal, schimbarea numelor străzilor din Verona cu străzi dedicate lui Giorgio Almirante și Sergio Ramelli, şi susținerea necondiținată a ultra-catolicilor. În 2019, în orașul Arenei ai legendarilor Romeo şi Julieta, a fost organizat congresul mondial al familiilor  „tradiționale”. Poate că inițiativa anti-europeană s-a născut chiar în acest context, potrivit La Reppubblica. 

În cazul în care un astfel de proiect de ieșire din UE ar fi realizavbil la nivel local, atunci cetățenii străini, precum românii, ar putea rămâne sau intra în acest perimetru non-ue îndeplinind niște condiții speciale, pe modelul Regatului Unit al Marii Britanii.

Site-ul instituțional al primăriei municipiului Verona le explică cetățenilor procedura pentru a cere ieșirea din UE, precizând termenul limită: 10 decembrie 2020. „Sboarina va trebui să le explice veronezilor că el nu vrea zecile de milioane de euro care vor veni din Europa prin fondul de relansare", afirmă consilierii municipali ai Partidului Democrat.

2. -imagine fara descriere- (sabaria_la_republica.JPG)

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy