Italia. Moldovean, înjunghiat în inimă de un conațional, din cauza unei mașini. Agresorul a ajuns în cătușe

Nicoleta Baciu / 30 apr 2021, 23:22 Salveaza PDF Comentarii
Italia. Moldovean, înjunghiat în inimă de un conațional, din cauza unei mașini. Agresorul a ajuns în cătușe
Italia. Moldovean, înjunghiat în inimă de un conațional, din cauza unei mașini. Agresorul a ajuns în cătușe

Carabinierii au arestat, pe 30 aprilie, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 31 de ani, acuzat de tentativă de crimă. Acesta a înjunghiat în inimă un compatriot, în vârstă de 37 de ani. Atacul a avut loc la sfârșitul lunii octombrie, anul trecut, la Desio, provincia Monza.

Carabinierii Compagniei di Desio au pus, astfel, în executare ordinul de arestare preventivă a agresorului.  Scena violentă a avut anul trecut, în luna octombrie, când șase cetățeni moldoveni s-au întâlnit, în parcarea unui supermarket din Via Volta, din cauza unei dispute privind achiziționarea unei mașini.

La un moment, discuția a degenerat, iar agresorul l-a înjunghiat în piept pe un bărbat. Imediat după atac, patru dintre cei prezenți l-au urcat pe bărbat rănit în mașină și l-au abandonat în camera de urgență din Desio. Victima înjunghiată, care pierduse câțiva litri de sânge, a fost salvată de intervenția de urgență a medicilor, o intervenție care a durat mai bine de șapte ore. După o săptămână de comă, bărbatul și-a revenit, scrie askanews.it.

Cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, carabinierii au reușit să-i identifice pe cei șase bărbați. La audieri, victima a declarat că s-a rănit, prin căderea de pe bicicletă. Cu toate acestea, investigațiile au dus la identificarea presupusului autor, care a fost surprins de camerele de supraveghere a unui bancomat, în timp ce fugea cu un cuțit în mână. Prin urmare, procurorul de la Monza a cerut, drept măsură asiguratorie, arestarea agresorului. Acesta se află, în prezent, în închisoarea Monza și așteaptă să fie audiat.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy