Italia. Moarte violentă pentru un român: a fost lovit de două mașini în timp ce mergea cu bicicleta

roman-mort-lovit-de-doua-masini-rimini
Sursa foto: Rimini Today
Sfârșit tragic pentru un român din Italia. Bărbatul a fost lovit de două mașini în timp ce mergea cu bicicleta.   

Un român în vârstă de 60 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecu la Rimini, în seara zilei de joi, 29 aprilie. Bărbatul se deplasa cu bicicleta când a fost lovit de două autoturisme. Din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Românul s-a stins din cauza traumatismelor grave suferite la cap.

Românul a fost aruncat la 30 de metri

Bărbatul se deplasa cu bicicleta de-a lungul pasajului Marecchiese, în zona Obi. La un moment dat, el a fost lovit de o mașină.

Impactul a fost atât de puternic încât parbrizul autoturismului s-a spart, iar bărbatul a ajuns pe asfalt, unde a fost lovit de un al doilea autovehicul care l-a aruncat la o distanță de aproximativ 30 de metri, relatează publicația Rimini Today.

Românul a murit instantaneu, din cauza unui traumatism foarte grav la nivelul capului. Personalul sanitar intervenit la fața locului nu a putut decât să declare decesul conaționalului nostru.

Unul dintre șoferii implicați în accident, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost dus la spital din cauza șocului suferit.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close