Italia. Locul în care a fost ucisă Nicoletta, DUBIOS și utilizat pentru RITUALURI SATANICE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Sfârșit tragic pentru Nicoletta Indelicato, o româncă în vârstă de 25 de ani, adoptată de un cuplu de italieni. Tânăra a fost incendiată de vie de către o altă româncă, împreună cu iubitul ei italian. 

Margareta Buffa, româncă şi ea, adoptată la fel ca Nicoletta, și iubitul Margaretei, Carmelo Bonetta, un italian, au fost acuzaţi că ar fi omorât-o pe Nicoletta şi apoi i-au dat foc.

Cadavrul Nicolettei a fost găsit într-o podgorie din cartierul Sant'Onofrio, la aproximativ șapte kilometri de centrul Marsalei. Tg24.sky.it precizează că în apropierea locului unde a fost ucisă românca există un loc de închinare, o capelă veche din timpul perioadei timpurii creștine sau medievale.

Citește și Tragedie în Italia. Româncă de 25 ani, BĂTUTĂ și ARSĂ de vie de prietena ei

Sky.it precizează că locul respectiv este cel puţin dubios şi ar fi fost utilizat pentru ritualuri satanice, iar fotografiile făcute acolo arată prezenţa unei mese cu lumânări aşezate într-o anumită ordine.

Siteul livesicilia.it precizează acelaşi amănunt sinistru şi menţionează existenţa capelei antice, sculptată în stâncă, unde se știa că sunt îndeplinite ritualuri satanice.

Bonetta a spus că mașina condusă de Buffa s-a oprit chiar în locul în care a comis apoi crima, deoarece în acel loc există o capelă veche abandonată excavată în piatra, unde știa că sunt îndeplinite ritualuri satanice, scrie tg24.sky.it, citat de observator.tv. Bonetta ar fi făcut această declaraţie în timpul interogării în fața magistratului Riccardo Alcamo.

Citește și Italia. Cine sunt presupușii criminali ai Nicolettei, românca ARSĂ de vie

În fața aceluiași magistrat, însă, Margareta Buffa a susținut că s-au oprit în acel loc deoarece mașina a avut o „defecţiune”.

Cei doi au declarat iniţiat că doreau să facă o glumă, să o sperie pe Nicoletta, însă au ajuns să o înjunghie şi apoi să-i dea foc.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel