Italia își plânge morții și urlă de durere: „L-am văzut pe tata mort 2 minute: Abandonat ca un cufăr vechi aruncat în pod“

Zeci de mii de cetățeni din Peninsulă, italieni, români sau alte naționalități, își strigă durerea pierderii cuiva drag în Italia, din cauza coronavirusului, pe rețelele de socializare. Aceștia și-au creat un grup unde împărtășesc lumii poveștile groaznice. 

Rețelele de socializare din Italia s-au umplut de panglici de doliu, lumânări aprinse și pietre funerare virtuale. Sute de mii de oameni și-au pierdut pe cineva apropiat în lupta cu temutul coronavirus. Câteva zeci de mii de internauți s-au strâns într-un grup pe o rețea de socializare „noi denunțăm - voi trebuie să plătiți“, în care își plâng apropiații uciși de COVID-19.

Creatorii grupului, care și-au pierdut și ei cel puțin o persoană iubită în lupta cu coronavirusul, explică: „ Singurul nostru scop este să avem răspunsuri, deoarece, și dacă doar una dintre aceste morți ar fi putut fi evitată, cei care au făcut greșeli vor trebui să plătească. Nu este treaba noastră să judecăm. Nu suntem nici avocați, nici judecători, dar vom colecta toate materialele posibile pentru  cere dreptate".

Cei mai mulți dintre cei care scriu regretă faptul că nu le-au putut fi alături celor dragi, prinților, în ultimele clipe de viață și că după ce au fost duș în spitale, nu au mai știut nimic de ei.

„Stai acasă! Nimeni nu merită să moară singur“

 

„Erau frumoși și nu aveau alte boli.... morți într-o săptămână.... pa mama, pa tata“, scrie Diego.

„Doctorul ambulanței și operatorii din 118, după ce l-au intubat, mi-au spus că nu îl pot însoți pe tata, că a fost transferat la Tis, în Lodi. (...) Nici măcar nu am putut să-l salut pe tata, să-l țin de mână sau să-l privesc în ochi. Pentru că tatăl meu, din cauza acestui virus înfricoșător, a murit singur. Singur, fără pe nimeni care să-l iubească acolo.

Deci, dacă vă pasă câtuși de puțin de bunicii, părinții voștri, sau pur și simplu de viață, astfel încât niciunul dintre voi să nu trebuiască să vadă ce am văzut eu acum 10 zile - respirația tăiată a tatălui meu, fața tristă a unui doctor care mi-a spus că omul pe care l-am iubit cel mai mult pe lume nu va supraviețui și tristețea unui voluntar al crucii care l-a însoțit pe tatăl meu - vă rog cu toate rămăşiţele inimii mele: stați acasă. Pentru că nimeni nu merită să moară singur.

11 zile mai târziu a plecat și sora mea... chiar și pe ea am putut să o vad doar 5 minute, a doua zi, într-un sicriu“, scrie Silvia.

„A murit ca un câine. Ne-au spus a doua zi, calmi“

 

„Locuiesc în provincia Piacenza. Mi-am pierdut soțul de coronavirus. Era în spital. O săptămână nu am avut vești despre el, până la telefonul primit că a murit. A fost o durere cruntă, trebuie să stau în casă, fiul meu este cu dizabilități“, a scris și Maria.

„Tatăl meu la sfârșitul lunii februarie a fost internat la San Giovanni Bianco, după ce de două ori la Urgențe a fost trimis acasă în săptămâna precedentă. A făcut 3 tampoane, toate negative. Începând cu 8 martie noi, copiii, nu l-am mai putut vizita. Doar un apel la fiecare 2 zile pentru a vedea care îi este starea.

A murit ca un câine pe 13 martie... Ne-au spus a doua zi, calm, la ora 11.00. A doua zi ni s-a permis să-l vedem (doar unul dintre noi) la morgă. O mare durere să îl vedem: de nerecunoscut, cu ochii închiși, dislocat pe pat. Abandonat ca un cufăr vechi aruncat în pod. Unde este omenirea? Nu mai am cuvinte, le-am terminat pe toate“, scrie Claudio povestea sa.

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.22
YesMy