Italia, asediată de tornade. Fenomene meteo extreme în peninsulă - FOTO

italia--asediata-de-tornade--una-ar-fi-ajuns-si-pe-uscat---foto-1
Italia, asediată de tornade. Una ar fi ajuns și pe uscat - FOTO: colaj capturi meteoweb.eu
Italia a fost asediată, ieri, de mai multe tornade, formate la nivelul mării. Una dintre ele a ajuns și pe zona de uscat. 

Cel puțin două tornade de mare și un nor de pâlnie s-au format, ieri, în Lazio. O tornadă de mare s-a format în largul Ostia (Roma) și a reușit să treacă pe continent: în acest caz, putem vorbi de o tornadă, chiar dacă încă se așteaptă confirmarea în acest sens, scrie presa din Italia.

O altă tornadă de mare a apărut în largul coastei Fiumicino, în jurul orei 15:10. Vârtejul a ținut timp de peste 15 minute, înainte de a fi „sorbit” încet în sus, în norii negri, și redimensionat treptat, fără a atinge pământul. Fenomenul a fost apoi urmat de o scurtă furtună cu grindină și ploaie.

3. -imagine fara descriere- (italia--asediata-de-tornade--una-ar-fi-ajuns-si-pe-uscat---foto-3.jpg)

Furtună de grindină intensă a fost semnalată și la Tivoli (Roma).

Nu au fost raportate victime

Un al treilea vârtej a fost semnalat lângă promenada din Aprilia, în timp ce un al patrulea a fost văzut la Torvainica.

2. -imagine fara descriere- (italia--asediata-de-tornade--una-ar-fi-ajuns-si-pe-uscat---foto-2.jpg)

A mai fost semnalat un nor de pâlnie, preludiu al unei tornade, în zonele de sud-est ale Romei, deasupra cartierului Tor Vergata spre Settecamini.

În total, au fost cinci evenimente în zonă. Nu au fost raportate victime sau daune materiale până acum.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close